1.210 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit, iar 181 de paceinți infectați sunt internați la terapie intensivă.
Din cele 18.429 de persoane confirmate, 11.874 au fost declarate vindecate și externate.
Situația cazurilor pe județe
Peste 385.000 de teste prelucrate
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.287 de persoane. Alte 75.782 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 385.728 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 476 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.437 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Amenzi de 116.200 de lei
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 116.200 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 25 mai a.c., 92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Peste 3.000 de români din diaspora, confirmați cu coronavirus
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.