Elevă din Iași, premiu la Olimpiada Internațională de Lingvistică. Unde s-a clasat? Cu câte medalii s-au întors acasă elevii românii și unde au fost?
Elevă din Iași, premiu la Olimpiada Internațională de Lingvistică. Unde s-a clasat?
Lotul olimpic al României a obținut rezultate excelente la Olimpiada Internațională de Lingvistică desfășurată la Taipei, Taiwan. Elevii români s-au întors acasă cu o medalie de aur, cinci medalii de bronz și două mențiuni, conform news.ro.
Printre medaliații cu bronz se numără și o elevă talentată de la Colegiul Național din Iași.
Performanță remarcabilă pentru România la Olimpiada Internațională de Lingvistică! Desfășurată în Taipei, Taiwan, între 20 și 26 iulie 2025, competiția a adus lotului român o medalie de aur, cinci medalii de bronz și două mențiuni, conform anunțului Ministerului Educației.
”O medalie de aur, cinci medalii de bronz şi două menţiuni pentru elevii din lotul olimpic al României, participant la Olimpiada Internaţională de Ligvistică, desfăşurată în perioada 20 – 26 iulie 2025 la Taipei, în Taiwan. Toţi elevii din lot au obţinut distincţii la ediţia din acest an a competiţiei. Felicitări: Ioana-Steliana Barbu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret”Tulcea, medalie de aur; Mihaela Anghel, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” Alexandria, medalie de bronz; Andrei Dragu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” Bucureşti, medalie de bronz; Luiza Teodora Mihai, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Iaşi, medalie de bronz; Valeria Pishchymukha, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca, medalie de bronz; Ioana Stănoiu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de bronz; Alin Cristian Chindea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” Giurgiu, menţiune; Ana Teodora Grigorie, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Carol I” Craiova, menţiune”, anunţă Ministerul Educaţiei.
Potrivit ministerului, lotul olimpic al României a fost însoţit de doi coordonatori din partea Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti: Valentina Cojocaru, asistent universitar doctor, şi Roxana Magdalena Preda, asistent universitar doctor.
Pregătirea a fost asigurată de către cadrele didactice şi experţii desemnaţi de către Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti”: profesoarele Valentina Cojocaru şi Roxana Magdalena Preda, de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti; Tamara Ivanof, fostă olimpică internaţională la lingvistică, studentă la Universitatea „Babeş –Bolyai” din Cluj-Napoca; Mihai-Alexandru Bratu, triplu medaliat olimpic la Olimpiada Internaţională de Lingvistică, student la Universitatea Tehnică din Delft; Paul Helmer, fost olimpic internaţional, cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ultimii doi participând şi în calitate de observatori la această ediţie a olimpiadei internaţionale.