EFOR: probleme cu urna mobilă și încălcări ale măsurilor sanitare, la alegerile parlamentare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 06.12.2020 - 15:40
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Problemele semnalate cel mai des de către observatori, dar și de către alegători, se referă la înscrierea pentru utilizarea urnei speciale și la votarea în circumscripția unde au domiciliul sau reședința, explică Expert Forum (EFOR).

SHARE

„Din apelurile primite în preziua alegerilor parlamentare (5 decembrie) rezultă că unii alegători au avut dificultăţi în a solicita urna specială în condiţiile pentru persoanele izolate sau carantinate. Pe de o parte, alegătorii din mai multe localităţi ne-au sesizat că nu au primit confirmări din partea Birourilor electorale de circumscripţie dacă vor putea vota duminică cu urna specială, iar unii au avut dificultăţi în a contacta birourile electorale judeţene sâmbătă pentru a obţine informaţii suplimentare. În acest context, deciziile Biroului Electoral Central privind acest fel de solicitări ar fi trebuit să fie mai specifice cu privire la confirmarea înscrierii. Mai mult, dat fiind faptul că această procedură a fost publicată cu scurt timp înainte de alegeri, nu este surprinzător că alegătorii afectaţi de virusul COVID-19 nu au luat cunoştinţă despre ea în mod corespunzător", conform unui comunicat al EFOR, citat de Agerpres. 

Alte aspecte semnalate de către observatori şi alegători s-au referit la faptul că membrii birourilor electorale care au transportat urna specială „nu au avut echipament corespunzător (precum combinezon, vizieră)", mai ales în contextul în care au mers la alegători izolaţi sau carantinaţi.

„Cele mai multe apeluri şi sesizări sunt legate de faptul că alegătorii nu pot vota în afara circumscripţiei unde sunt înregistraţi cu domiciliul sau reşedinţa. Aceeaşi reglementare se aplică inclusiv alegătorilor carantinaţi sau izolaţi în alt judeţ. Numărul mare de solicitări reflectă logica restrictivă a legii, dar şi lipsa de cunoaştere a procedurilor de vot de către alegători", precizează Expert Forum.

În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, organizaţia evidenţiază că Autoritatea Electorală Permanentă şi Poşta Română „trebuie să prezinte cât mai curând" statistici referitoare la câte plicuri au ajuns la alegători, câte s-au întors în ţară sau au fost înregistrate la ambasade, precum şi câte vor ajunge după termenul limită.

Alte sesizări au fost legate de faptul că membri ai comisiilor electorale sau alţi participanţi la procesul electoral nu purtau corespunzător masca de protecţie.

Cetățenii pot semnala nereguli sau pot pune întrebări legate de alegeri la linia telverde 0800 080 200 (gratuit, pentru România) şi +40212 039 020 (tarif normal, pentru străinătate) sau pe  platforma www.votcorect.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te