După Băsescu, și Firea spune că Nelu Tătaru trebuie dat afară

DE Valentin Mirică | Actualizat: 06.08.2020 - 22:48
Foto: Antena 3

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a sugerat, în direct, la Antena 3, că Nelu Tătaru ar trebui să-și dea demisia din funcția de ministru al Sănătății, chiar dacă este un om muncitor.

SHARE

"Dacă am trăi într-o societate normală, după gafele pe care le-a făcut în această perioadă ministrul Sănătății, acesta ar trebui să plece din funcție sau să fie demis de către premier. Într-o situație de criză sanitară, nu e suficient să fii prezent la serviciu, ci trebuie să iei și decizii foarte bune, foarte corecte și rapide și să elimini persoanele care sunt lipsite de profesionalism", a afirmat Firea

Ea a amintit că la Direcția de Sănătate Publică București nu se răspunde cu orele sau chiar zilele și că ministrul Sănătății face gafă după gafă.

"Oamenii au sesizat că la DSP București nu se răspunde cu orele, chiar cu zilele. Sunt medici care au semnalat acest lucru din spitalele din Capitală. Practic și doar pentru acest motiv, fără a mai adăuga gafa transmisă zilele acestea, uitându-se de mia de locuitori. Practic, s-a  raportat o cifră la toți locuitorii dintr-o comunitate și nu la mia de locuitori.

Greșeala e mai puțin gravă decât erorile care s-au făcut în perioada aceasta. Nu putem spune că există performanță la nivel de Guvern pe domeniul sănătății. Am văzut declarații de genul este un om muncitor. Da, dar poți să muncești mult și fără rezultate substanțiale sau fără rezultatele dorite", a mai declarat Firea la Antena 3.

Primarul general al Capitalei a dat vina pe Ministerul Sănătății și pe Guvern pentru faptul că "suntem singura țară din lume care nu testăm, care îi internăm cu forța pe asimptomatici, suntem singurii care nu am avut o preocupare să aflăm care e gradul de imunizare pe cale naturală al populației. În toată lumea civilizată s-au făcut teste de anticorpi și se știe cam câte persoane s-au imunizat într-o comunitate".

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.