Gelu Diaconu, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a publicat pe contul său de Facebook mai multe informații și documente din care ar reieși că Florin Tunaru, actualul vicepreședinte al Curții de Conturi, ar fi lucrat ca oamenii lui Liviu Dragnea să intre în posesia fermei de porci din Salcia, aflată acum în proprietatea fiului președintelui PSD.
Gelu Diaconu speculează că în urma acestui ajutor dat de Tunaru, în calitate de cenzor al societății comerciale, a fost promovat la ANAF și apoi la Curtea de Conturi. Acesta a anunțat că va începe o serie de dezvăluiri despre cum familia lui Liviu Dragnea a intrat în posesia mai multor afaceri ale statului prin subevaluarea activelor.
„De la început vă spun să nu vă gândiți la cine știe ce inginerie financiară. Metoda folosită de Dragnea este o banală japcă. În primul rând, se infiltrează oameni de încredere în societățile ochite de clanul Dragnea pentru a fi transferate în averea fiului său”, a scris Gelu Diaconu.
„Asfel, în ianuarie 2011, acționarul majoritar Pitiș Petre (va este cunoscut numele) îl alege pe Florin Tunaru în comisia de cenzori a Romcip SA/Ferma Salcia SA. La acea dată, domnul Tunaru era angajat pe postul de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Teleorman. Cine era președinte atunci? Evident omniprezentul Dragnea”. Gelu Diaconu oferă și un document al Romcip SA, din care reiese că Florin Tunaru era cenzor.
„În ianuarie 2014, ferma Salcia este făcută cadou fiului lui Dragnea. Cum? Pur si simplu se cesionează către o firma în care Dragnea Junior are 90%, iar intermediarul pus să semneze actele doar 10%. Atât de simplu! În mintea lor, probabil, faptul ca actele sunt semnate de acționarul cu 10% este suficient ca să ascundă beneficiarul real, care deține în acte 90%. Revenind la domnul Tunaru, de altfel o persoana bine pregătită profesional, acesta nu menționează în declarația de interese poziția de cenzor la Ferma Salcia, în timp ce era consilierul lui Dragnea la CJ Teleorman. Poate i-o fi fost rușine bietului om!”, scrie Gelu Diaconu care publică și declarația de avere a lui Tunaru.
Fostul șef al ANAF consideră că acest serviciu realizat de Tunaru pentru familia Dragnea i-a atras apoi promovarea în instituțiile statului. De altfel, Florin Tunaru i-a fost subaltern lui Gelu Diaconu, când acesta din urmă a condus ANAF.