Acțiunea are scop caritabil, întregul profit fiind redirecționat către acțiunile și beneficiarii Hospice fiind, dealtfel, prima de acest gen organizată în țara noastră.
Evenimentul va putea fi vizionat sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu ora 12:00, în funcție de condițiile meteo, pe site-ul Zborcadou.ro, precum și pe paginile de Facebook/ZborCadou.ro și Hospice Casa Speranței.
Acțiunea este susținută de SSG Security.
Organizatorii își propun să prezinte atât farmecul zborului, cât și centrul Hospice Casa Speranței, din Adunații Copăceni, dintr-o perspectivă unică.
Organizat sub forma unei lecții introductive de zbor, evenimentul de live stream shopping le va da ocazia spectatorilor să comande live vouchere, pentru ei sau cadou, întregul profit fiind redirecționat către reprezentanții Hospice.
“Căutăm în permanență să promovăm Aviația, în toate formele ei, către publicul larg și ne bucurăm când avem ocazia să ne depășim limitele și, prin pasiunea noastră, să îi ajutăm pe cei de lângă noi”, spune Sebastian Radu, Președintele Asociația “Iubim Aviația”.
“Suntem bucuroși să luam parte la acest eveniment inedit, în care pasionații de aviație vor putea achiziționa voucherele dintr-o experiență video transmisă live, chiar în timpul zborului. Dar, dincolo de caracterul inedit al acestei acțiuni, ne bucură scopul ei și faptul că tehnologia noastră poate veni în ajutorul celor mai putin norocoși” - spune Mihai Dragan, COO și co-fondator Streams.live.
“Ori de câte ori avem ocazia, căutăm să aplicăm deviza – Each one, Teach one – în activitatea noastră și pentru cei de lângă noi. De această dată, suntem bucuroși să aducem aviația, un domeniu fascinant și nobil, aproape de cei mici, să îi salutăm din aer și să contribuim, tototdată, la activitățile pe care Hospice Casa Speranței le realizează pentru ei”, spune Bogdan Dumitrache, Director Executiv Național SSG Security.
Despre HOSPICE Casa Speranței:
HOSPICE Casa Speranţei, organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip. Organizaţia are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educaţie și peste 100 de paturi pentru internare și activităţi adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile precum şi un centru socio-medical la Adunaţii Copăceni. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unităţi proprii pentru internare, la domiciliul pacienţilor și în spitalele partenere. În cei 29 de ani de existenţă, HOSPICE a adus alinare și speranţă pentru peste 40.000 de copii și adulţi. Mai multe detalii pe www.hospice.ro.
Despre Asociația Iubim Aviația:
Înființată la final de 2019, Asociația Iubim Aviația își propune să promoveze domeniul aeronautic către publicul larg și să realizeze acțiuni permanente în folosul acestuia. Dintre activitățile întreprinse până astăzi se numără 8 seminare gratuite dedicate pasagerilor aviofobi - la care au participat peste 400 de persoane, primul podcast din România dedicat aviofobilor, 4 ateliere dedicate copiilor – pe aerodrom, alături de participarea la numeroase prezentări extrașcolare și nu în ultimul rând demersuri jurnalistice de promovare și susținere a aviației.
Despre Streams.live:
Streams.live este una dintre principalele platforme internaționale de live stream shopping, proces ce le permite consumatorilor să cumpere produse și servicii, în timp ce urmăresc un video live. Scopul este acela de a oferi o experiență de cumpărare radical îmbunătățită, aducând elementul de interactivitate în procesul de cumpărare online, și totodată o rată de conversie mai mare pentru cumparaturile pe internet.