joi 25 decembrie
EUR 5.0890 USD 4.3140
Abonează-te
Newsweek România

Doliu în lumea televiziunii: Actorul Pat Finn, cunoscut din Friends și Seinfeld, a murit la 60 de ani

Data publicării: 25.12.2025 • 13:44
Patt Fin Foto: Paul Archuleta/FilmMagic
Patt Fin Foto: Paul Archuleta/FilmMagic

Actorul american Pat Finn, cunoscut pentru aparițiile sale în seriale populare precum Friends, Seinfeld și The Middle, a murit la vârsta de 60 de ani.

Interpretul de comedie și improvizație a murit luni, la domiciliul său din Los Angeles, după ce a urmat un tratament pentru cancer încă din 2022, au relatat presa americană.

„Pat nu a întâlnit niciodată un străin – doar prieteni pe care încă nu îi cunoștea”, a transmis familia sa într-un comunicat publicat pe rețelele sociale.

Doliu în lumea televiziunii: Actorul Pat Finn, cunoscut din Friends și Seinfeld, a murit la 60 de ani

Potrivit declarației, el „și-a trăit viața din plin – cu bucurie și exuberanță”.

Primul său rol de televiziune a fost în The George Wendt Show, în 1995, unde l-a interpretat pe fratele personajului principal. De asemenea, a avut un rol recurent în serialul Murphy Brown între 1995 și 1997.

În 1998, Finn l-a interpretat pe Joe Mayo în Seinfeld, un gazdă de petreceri cunoscută pentru obiceiul de a le delega invitaților sarcini neplăcute.

De-a lungul sfârșitului anilor ’90 și începutului anilor 2000, a avut numeroase apariții ca invitat în seriale de succes, printre care The King of QueensFriendsThat ’70s Show și House.

Citește și: S-a aflat de ce a murit Matthew Perry, starul serialului Friends. Ce spune raportul autopsiei

Finn este probabil cel mai cunoscut pentru rolul lui Bill Norwood din The Middle, în care a apărut timp de opt sezoane, între 2011 și 2018.

Palmares bogat

În filmografie se regăsesc titluri precum It’s Complicated (2009) și Santa Paws 2: The Santa Pups (2012).

Dincolo de rolurile de pe ecran, Finn a fost actor de improvizație și a predat la Universitatea din Colorado, unde a activat ca profesor asociat. De asemenea, a făcut parte dintr-o trupă de improvizație formată din șase membri, numită Beer Shark Mice.

„Pat a îndrumat, s-a împrietenit și a fost mentor pentru nenumărați studenți de-a lungul anilor și cu greu ai putea găsi pe cineva care să aibă un cuvânt rău de spus despre el”, a mai scris familia.

Citește și: Ce fac azi actorii din Friends? Doar unul a „supraviețuit” faimei serialului. Alții, s-au pensionat

Într-un omagiu adus lui Finn, actorul Richard Kind a spus că „nu există o persoană mai bună, mai blândă, mai amuzantă și mai modestă” decât el, conform PROTV.

„Întotdeauna pozitiv, te ajuta să fii mai amuzant și mai bun. Un tată grozav, un om minunat”, a scris Kind pe Instagram.

Pat Finn lasă în urmă soția sa, Donna, cei trei copii, precum și părinții și frații săi.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră