Directoarea economică a unei companii farmaceutice din Sectorul 1 al Capitalei este acuzată că a delapidat firma la care lucrează cu aproximativ 3,6 milioane de euro.
Își cumpărase ceasuri de lux, biujuterii și parfurmuri.
Prejudiciu de peste 3,6 milioane €. Directoarea unei companii farmaceutice, acuzată de delapidare
”La data de 19 iulie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1 au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind fapte de delapidare.
Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2022 – iunie 2023, o femeie, în vârstă de 51 de ani, în calitate de director financiar al unei companii farmaceutice, și-ar fi însușit din activul societății 18.000.000 de lei, atât prin transferuri de numerar, în conturile personale, cât și prin achiziționarea unor cantități însemnate de produse de lux: ceasuri în valoare totală de 7.800.000 de lei, parfumuri estimate la 1.000.000 de lei și articole vestimentare, în valoare de 3.000.000 de lei.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate 20 de ceasuri de lux, aproximativ 1 kg de bijuterii, mai multe băuturi, articole vestimentare și genți exclusiviste, precum și produse electronice de lux, ce urmează a fi expertizate, în vederea stabilirii valorii acestora și instituirii de măsuri asigurătorii.
De asemenea, la data de 20 iulie 2023, acționându-se în cadrul aceluiași dosar, au fost puse în aplicare alte 9 mandate de perchezitie domiciliară și 20 de mandate de aducere, în Municipiul București, vizate fiind societăți comerciale din categoria celor care oferă produse de lux, societăți în conturile cărora bănuita ar fi dispus virarea unor importante sume de bani.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente justificative pentru tranzacțiile efectuate, urmând a fi analizate pentru a se stabili beneficiarul real al respectivelor produse și servicii.
Citește și: Cum a fost înșelat un om de afaceri cu 28.000.000 de lei. Primarul din Găneasa, săltat de mascați
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Poliția Capitalei.