Dezbaterea pensiilor speciale s-a amânat în Parlament

DE Adelina Sahlean | 10.12.2019 - 15:17

Deputații au discutat marți, în Comisia de Muncă, tema pensiilor speciale. După trei ore de dezbateri cu reprezentanții tuturor categoriilor care primesc pensiile speciale, președintele Comisiei, pesedistul Adrian Solomon a propus suspendarea ședinței.

SHARE

Solomon a invocat necesitatea analizării de către Guvern a tuturor amendamentelor depuse la legea pensiilor speciale. Reamintim că Solomon este unul dintre pesediștii care, în ședința grupurilor parlamentare ale PSD, s-a opus eliminării pensiilor speciale.

Dumitru Coarnă a contestat decizia președintelui Comisiei de Muncă de a suspenda dezbaterile.„ Noi solicităm respingerea, nu amânarea. Amânați și vom avea mai puțin cu 5.000 de polițiști. Oamenii ne zic că îi omoară PNL. Vă rog să respingeți aceste inițiative, dacă nu luna aceasta vor pleca din sistem 5.000 de polițiști, oameni la 45, 50 de ani, apți de muncă. Dacă amânați, oamenii vor crede că va fi adoptată și se vor pensiona. Ne-au păcălit de atâtea ori, așa o să se întâmple și acum”.

Mircea Dogaru, membru al Sindicatului militarilor susține că militarii sunt discriminați pentru că nu fac parte din sistemul public.

„Sfânta contributivitate există din 1991. Am contribuit de ne-a durut capul, dar nu la Casa Națională de Pensii, ci la casele noastre sectoriale. Unde nu există contract de muncă, nu există pensie. (...) Civilii au contracte de muncă pe 8 ore iar militarii, au contracte de activitate și untem la dispoziție 24 de ore, iar pe timp de război primim glonțul. Respingem orice proiect de plafonare. Noi avem soldă de rezervist, nu pensie. Avem o medie de 2.700 de lei la pensie. În nicio legee civilă nu poate fi amestecat militarul potrivit anagajamenteleor pe care statul român și le-a luat când a aderat la NATO".

Crisian Buican, din  partea PNL susține că "Noi considerăm că cetăţenii români trebuie să fie egali în faţa legii de aceaea principiul contributivităţii trebuie să stea la baza construirii pensiilor, celelalte inclusiv parlamenntari. Trebuie aduse modificări astfel încât pensionarul să beneficieze de contributivitatea sa. 90% dintre cetățeni doresc ca Parlamentul să elimine pensiile speciale".

Președintele Comisiei de Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon susține că problema în „țara asta nu sunt pensiile speciale ci că peniile normale sunt prea mici. Nu trebuie să avem categorii care să fie transformate în dușmani ai poporului doar de dragul discursului. (...) Sunt categorii de demnitari și parlamentarii care au incompatibilități, care grevează asupra carierei lor. (...) Trebuie să lăsăm populismul la o parte, să nu mai vorbim că sunt privilegiați"

Repezentantul Guvernul a anunțat că susține eliminarea tuturor pensiilor speciale cu excepția celor care se acordă militarilor. În prezent de pensiile speciale beneficiază foști parlamentari, judecători, procurori, personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor, foşti angajaţi ai Corpului Dioplomatic, dar şi foştii angajaţi ai MApN şi MAI.

Liberalii susțin anularea pensiilor speciale, cu excepția pensiilor militare și ale magistraților, a anunțat luni vicepremierul Raluca Turcan, precizând că se dorește eliminarea unei „inechități crase”.

„Dorim ca în paralel cu anularea unor privilegii să venim cu o lege a pensiilor care să elimine inechitățile din sistem prin stabilirea ca punct de plecare a principiului contributivității”, a mai spus ea.

Opțiunea PNL de a nu se atinge de pensiile magistraților are la bază o decizie din 2010 a Curții Constituționale care a statuat că o modificare în domeniu contravine legii fundamentale și ar afecta independența justiției.

USR susține că soluția în cazul pensiilor speciale este plafonarea lor, pentru că pensiile militarilor și magistraților, care au un statut special, reprezintă 97% din total.

PSD a anunțat că dorește o dezbatere publică și susține plafonarea tuturor pensiilor speciale. În interiorul PSD au existat disensiuni pe această temă însă Marcel Ciolacu a reușit să impună la nivel parlamentarr dezbaterea temei.

Și preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră că intenţiile liberalilor de a tăia pensiile speciale pentru a face economii la buget nu sunt serioase, menţionând că, în realitate, vor fi afectaţi 2.000 de beneficiari, ceea ce va însemna doar 50 de milioane de lei economisiţi.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te