Un ieşean a primit o pedeapsă aspră după ce şi-a bătut concubina până a omorât-o. Magistraţii Curţii de Apel au înăsprit sentinţa iniţială a Tribunalului, şocaţi de lipsa de empatie a ucigaşului, ca şi de faptul că îşi adusese fiica de doar 5 ani la faţa locului, pentru a i-o arăta pe maică-sa, moartă.
Romică Chitaru locuia împreună cu iubita sa, M.C. şi cu fiica comună. În aceeaşi curte locuia şi tatăl lui Chitaru, în vârstă de 83 de ani, iar în curtea vecină, fratele acestuia. M.C. mai avea două fete, din alte relaţii. Una dintre ele, în vârstă de 14 ani, fusese luată în grijă de fratele lui Chitaru, iar cealaltă locuia în Italia, cu tatăl ei. Cei doi iubiţi consumau alcool în exces, aşa cum s-a întâmplat şi în ziua de 29 septembrie 2020. În după-amiaza acelei zile, cei doi au făcut ţuică. În decurs de aproape 5 ore, au consumat împreună 5 litri de vin, dar şi din ţuica proaspăt preparată.
În jurul orei 20.30, s-au culcat. După o jumătate de oră, femeia a ieşit, pentru a da de mâncare câinelui. S-a întors în jurul orei 2.00, în stare avansată de ebrietate şi complet dezbrăcată, ţinându-şi hainele în mână. Enervat de starea concubinei sale, Chitaru a început să o lovească cu pumnii şi picioarele, chiar şi după ce femeia s-a prăbuşit. La scenă a asistat, fără să vrea, şi fetiţa A.M.C., care dormea în camera de alături, uşa dintre cele două încăperi fiind deschisă.
Citește mai mult pe Ziarul de Iași