Un complex rezidenţial din Mamaia Nord solicită o taxă de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, tariful fiind mai mare decât cel pentru închirierea a două şezlonguri cu umbrelă în primul rând dinspre la apă.
Vor să descurajeze „comportamentul” de „săraci”
Oficialii complexului susţin că acesta este unul ”exclusivist”, unde rezidenţii sunt în special medici şi avocaţi care vor intimitate. Ei justifică taxa prin dorinţa de a „descuraja comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele”.
Turiştii care merg pe plaja din faţa unui complex rezidenţial din Năvodari, la nord de staţiunea Mamaia, sunt întâmpinaţi, în zona dinspre mare, de un afiş care anunţă tarifele pentru închirierea şezlongurilor: 150 de lei pe zi două şezlonguri şi o umbrelă, pe primul rând dinspre apă, tarifele scăzând pe măsură de rândul de şezlonguri este mai depărtat de mal. Cei care vor să stea pe prosop, lângă apă, trebuie să plătească 200 de lei pe zi pentru a putea să pună pe nisip, în faţa primului rând de şezlonguri, un prosop cu dimensiunea de 1,4 pe doi metri.
Într-un mesaj postat pe Facebook duminică seară, după ce măsura luată a provocat reacţii vehemente, reprezentanţii complexului rezidenţial Marina Surf de la nordul staţiunii Mamaia explică faptul că acesta „este un complex rezidenţial exclusivist, unde se pot achiziţiona apartamente doar cu recomandare şi odată cu acceptarea unor reguli clare de conduită şi bună convieţuire în cadrul complexului”.
„Proprietarii apartamentelor sunt în majoritate medici şi avocaţi care apreciază intimitatea în complex. Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora. Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, explică, pe reţeaua de socializare oficialii complexului Marina Surf.
Legea spune că zona de lângă apă este gratuită
Potrivit acestora „zona alocată pentru cearşafuri pe plaja Marina Surf este în suprafaţă de 30% din plaja închiriată, conform legii şi este gratuită”.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului aminteşte că, potrivit Ordinului nr. 1.204 din 26 martie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic „suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix va fi de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă”, potrivit Digi24.
Acelaşi act normativ prevede obligaţia celui care închiriază sectorul de plajă să se asigure că zona de 30% destinată plajei fără şezlonguri are inclusiv o latură la apă, dar şi că spaţiulpenyru şezlonguri şi cel penyru prosoape nu se suprapun.
„Zona destinată plajei pe nisip va fi stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu zona destinată amplasării şezlongurilor şi va fi încadrată astfel: o latură va reprezenta limita dinspre uscat a plajei, o latură va reprezenta limita dinspre apă a plajei, iar celelalte două laturi vor fi reprezentate de linii imaginare perpendiculare pe limita dinspre apă”, precizează articolul 19 al Ordinului menţionat.