De cine ar fi fost ajutat criminalul din Mureș să scape de Poliție? Se oferă recompensă

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 16.07.2025 - 18:10
De cine ar fi fost ajutat criminalul din Mureș să scape de Poliție? Se oferă recompensă Foto: captură PROTV
De cine ar fi fost ajutat criminalul din Mureș să scape de Poliție? Se oferă recompensă Foto: captură PROTV

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că principala cauză pentru care suspectul în cazul crimei din Mureș nu a putut fi găsit de Poliţie înainte de comiterea faptei, a fost că a primit sprijin chiar din partea victimei.

SHARE

"Cauza principală pentru care el a scăpat urmăririi a fost aceea că a fost sprijinit, a fost ajutat, din păcate, chiar şi de victimă, dar acum concentrarea este să-l găsim.

Recompensa este o tehnică folosită de toate poliţiile din lume de a cointeresa şi de a coopta cetăţenii în aceste eforturi", a spus Predoiu, la finalul ceremoniei organizate cu prilejul sărbătoririi a 163 de ani de la înfiinţarea MAI.

De cine ar fi fost ajutat criminalul din Mureș să scape de Poliție? Se oferă recompensă

El a mai spus că Poliţia nu are date care să arate că Emil Gânj ar fi ieşit de pe teritoriul ţării, însă arealul în care este căutat este unul foarte întins.

"Au fost scotocite aproximativ 50 de hectare de pădure, dar acolo vorbim de o suprafaţă mult mai mare. Apoi, este o persoană care este obişnuită să trăiască în condiţii vitrege, deci nu este dependentă atât de mult de ceea ce înseamnă aglomerări urbane sau centre de unde să-şi procure cele necesare vieţii", a arătat Predoiu.

Citește și: VIDEO Povestea copilăriei zdruncinate a „Monstrului din Anzi”, criminalul în serie cu 300 de victime

El s-a arătat convins că, mai devreme sau mai târziu, fugarul suspectat de uciderea femeii va fi găsit de poliţişti.

"Sunt angrenate efective importante, tehnică importantă, nu este un caz simplu, sunt convins că eforturile pe care le fac colegii din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţia de Frontieră vor da rezultate, şi aceste eforturi nu se vor opri până nu va intra în custodia poliţiei.

Citește și: Viața dublă a unui criminal în serie. Secretul întunecat păstrat într-o cutie, găsit după 60 de ani

Legat de caz, ca întotdeauna vom face o evaluare după ce se va încheia acest caz, concentrarea este acum să-l localizeze, să-l identifice", a mai declarat Predoiu.

El a reiterat că nu este vorba de un caz simplu, iar toată lumea şi-ar fi dorit să fie capturat mai repede, dar a asigurat cetăţenii că se fac eforturi zi şi noapte pentru prinderea lui Gânj.

"Eforturile acestea de analiză se fac întotdeauna după ce operaţiunea se încheie, pentru că în chiar această operaţiune sunt cooptaţi şi colegi care ulterior vor fi supuşi acestor verificări, care nu înseamnă o anatemă, înseamnă o analiză să vedem ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, dacă în mod obiectiv el ar fi putut fi capturat mai devreme", a răspuns Predoiu la întrebările jurnaliştilor. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te