Cum s-a născut „Rugă pentru părinți”, cea mai frumoasă piesă folk. Hrușcă a pierdut prima versiune

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 27.07.2023 - 20:26
Cum s-a născut „Rugă pentru părinți”, cea mai frumoasă piesă folk. Hrușcă a pierdut prima versiune - Foto: Libertatea / imagine cu caracter ilustrativ

„Rugă pentru Părinți” este una dintre cele mai iubite melodii de muzică folk. Aceasta a primit o linie melodică emoționantă semnată de Ștefan Hrușcă, fiind iubită de părinții din fiecare generație.

SHARE

Poezia „Rugă pentru părinți” a fost scrisă într-o noapte friguroasă de februarie anului 1982. Se spune că poetul Adrian Păunescu avea de ceva vreme în cap să scrie o odă dedicată părinților, însă, pe lângă versuri, avea nevoie de o linie melodică unică.

În februarie 1982, acesta se afla la Sinaia, în Casa de Creaţie a Uniunii Scriitorilor, alături de Ștefan Hrușcă, un tânăr învățător din zona Maramureșului cu o voce formidabilă. 

Cum s-a „născut” „Rugă pentru părinți” 

Versurile au fos scrise, melodia a fost găsită, Hrușcă a repetat-o de câteva ori în acea noapte. A doua zi, când a vrut să o prezinte unui grup mai larg de folkiști, Hruşcă și-a dat seama că uitase melodia. Astfel, maramureșeanul a improvizat și a pus o altă linie melodică pe textul scris cu câteva ore înainte.

Citește și: FOTO Curtată de Giovani Becali și Botezatu, Dana Săvuică s-a întors la prima iubire din copilărie

Simțind că melodia e diferită, Păunescu l-a oprit însă pe Hrușcă şi a scos un casetofon pe care înregistrase cu grijă melodia aşa cum o ştim cu toţii astăzi.

Pe youtube, melodia are 4,8 milioane de vizualizări, enorm pentru o melodie folk.

Hrușcă, plecat în Canada, se întoarce acasă doar pentru concertele de Crăciun 

Ștefan Hrușcă a devenit „celebru” înainte de 1989 când era înregimentat în Cenaclul Flacăra. După Revoluție a plecat în Canada, de unde revine doar pentru concertele de Crăciun, unde cântă cu casa închisă.

Hrușcă este foarte discret cu viața sa personală care e greu de reconstituit.

Ștefan Hrușcă s-a născut pe 8 decembrie în anul 1957, la Ieud, Maramureș. El a debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra. Începând cu anul 1991 Hrușcă s-a stabilit în Toronto, Canada.

El locuiește alături de soția lui, Gianina, dar și de fiica lui, Andra, în vârstă de 19 ani. Acesta mai are un fiu de 28 de ani, Ștefan Jr. 

Artistul, îndrăgostit de sărbătorile românești și de tradițiile maramureșene, mărturisește că a avut parte de un Crăciun perfect, dar că acest lucru nu mai este posibil. De aici și marele său regret din fiecare Crăciun.

Citește și: Adulat de spectatori, Ovidiu Iuliu Moldovan a murit singur și în uitare. Marele regret al actorului

„Crăciunul ar fi perfect acum cu mama și cu tata. Deocamdată, acum, îl am numai pe tata. Era perfect când eram mic. M-aș întoarce în timp dacă aș putea, dar e prea târziu”, declară cu regret artistul, pentru Libertatea.

Melodia "Rugă pentru părinți" este o dovadă de sensibilitate, iar interpretarea sa de către cel care ne încălzește sufletele de sărbătorile iernii este, și ea, impecabilă. 

Probabil că nu este o coincidență alegerea acestei melodii spre interpretare, având în vedere că Ștefan a trăit, în copilărie, o adevărată dramă, pierzându-și, în două săptămâni, sora mai mare și mama. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te