Mulți dinte cei care locuiesc în București nu au locuri de parcare. Și cum cele gratuite sunt din ce în ce mai puține, oamenii au găsit o metodă de a-și rezerva locuri aproape de casă.
Este ilegal dar până vor fi prinși, vor avea un loc unde să parcheze mașinile.
”Rezervare” de parcare cu un cauciuc legat cu lanțul de gard
Pe platforma de socializare Reddit, un utilizator a povestit cum își ”rezervă” locuitorii unui cartier locuri de parcare ilegal.
”Stau într-un cartier în care mulți oameni nu au loc de parcare, dar totuși se simt stăpâni pe o bucată de trotuar. M-am interesat și la primărie acele locuri nu au cum să fie parcare.
Voiam să vă întreb dacă este cineva care s-a mai lovit de acest fenomen și dacă poate fi combătut cumva?
Citește și: „Rezervarea” locului de parcare din fața casei cu tomberonul sau lada, ilegală. Amendă sau pușcărie!
Sau ar fi mai bine să-mi văd de treaba mea? Țin să precizez că am loc de parcare și nu sunt ofticat sau ceva, dar când văd acele cauciucuri pe trotuar mă simt din lumea a treia, cu toate că stau în inima Bucureștiului.
S-a încercat următoarea schemă, vorbit cu oamenii de la gunoi care au colectat acele cauciucuri timp de câteva săptămâni, dar se pare că proprietarii au un stoc nelimitat de cauciucuri uzate căci au tot adus cauciucuri până când s-au deșteptat și și-au pus lanțuri”, a scris internautul.
Cum pot fi ”dezvățați” șoferii să parcheze ilegal
Amenzile pentru parcarea ilegală este destul de mare.
În cazul în care un șofer a parcat neregulamentar riscă o amendă din clasa a I-a de amenzi, adică 2-3 puncte de amendă- 290 de lei. Amenda maximă pentru parcarea neregulamentată este 435 de lei. De asemenea, conducătorul auto va avea și 2 puncte de penalizare.
Citește și: Mașinile au ”dispărut” de pe trotuare. Cât este amenda pentru parcare neregulamentară
Însă conducătorul auto este automat încadrat la categoria de staționare neregulamentară, astfel că legislația prevede o amendă pentru staţionare neregulamentară, amendă ce este cuprinsă între 580 și 725 de lei și prevede și 3 puncte de penalizare.
Această amendă se aplică și pentru șoferii care staționează sau opresc pe spațiile verzi.
În cazul staţionării sau opririi/parcării pe autostradă în alte locuri decât locurile special amenajate și semnalizate cu indicator, șoferul va primi o amendă pentru parcarea neregulamentară cuprinsă în clasa a II-a de amenzi, adică va avea 6 puncte-amendă, ceea ce înseamnă echivalentul a 870 de lei.
Mai mult, staționarea neregulamentară pe drumurile publice în condiții de vizibilitate redusă se sancționează de la 9 până la 20 puncte-amendă, valoarea acestei amenzi fiind cuprinsă între 1.300 și 2.900 de lei.