S-a ales cu o vacanță pierdută și cu banii luați. Totul după ce a primit un SMS că zborul are întârziere, iar cu bună bază că are timp, bărbatul a mers să bea o cafea. Când a vrut să se îmbarce însă, a aflat că avionul decolase la ora inițială.
Citește și: Zborul cu Wizz Air, o loterie. Compania anulează curse, din cauza unor verificări tehnice în avans
A pierdut zborul din cauza unui SMS
„Am întâmpinat azi o situație și aș vrea să știu ce aș fi putut eu face să o evit. Am avut zbor la o anumită ora. Am primit un SMS cum că zborul este întârziat cu o oră. Așadar, nu m-am grăbit către poartă”, a povestit bărbatul despre experiența neplăcută pe care a avut-o cu un zbor Wizz Air pe un grup de Facebook de călătorii a povestit, scrie Adevarul.
Pe panoul electronic al aeroportului, cu aproximativ 30 de minute înainte de a merge către poarta de îmbarcare, era menționat numărul porții și mesajul „Zbor întârziat”, completează el.
„Am băut o cafea și cu aproximativ 40 de minute înainte de ora indicată în SMS, m-am dus către poartă. Am ajuns la poartă și pasagerii erau deja îmbarcați, zborul nu mai apărea pe panou, iar ulterior, verificând, am constatat că a decolat mai devreme decât ora menționată în SMS”, a istorisit el.
„Dacă e vina mea, îmi asum, dacă ei trebuiau să fie mai expliciți, aș vrea să le cer banii înapoi, având în vedere că am pierdut toată vacanța”, a explicat el.
Postarea are peste o sută de comentarii, pe rețelele sociale. Cei mai mulți membri ai grupului care au comentat spun că în situații de acest gen trebuie să fii la poarta de îmbarcare la ora comunicată inițial, chiar dacă ești anunțat că vor fi întârzieri.
„Eu, dacă primesc mesaj de genul ăsta, mă grăbesc să ajung la poartă și stau cu ochii pe panouri și pe aplicație ca să fiu sigur că nu ratez nimic. Cu siguranță nu mă duc la promenadă să beau cafeluță. Știm cu toții cum lucrează Wizzair și când vezi că sunt ceva probleme cu zborul intri în alertă, nu te relaxezi... Într-o lume ideală ar trebui să iei banii înapoi, dar aici este vorba totuși despre Wizzair, deci treceți peste, că nu o să câștigați decât nervi și frustrare în plus. Zi bună”, a comentat un internaut.
Citește și: Lovitură pentru Aeroportul Suceava: Wizz Air închide baza de operare din octombrie. Zboruri relocate
Bărbatul care și-a pierdut vacanța a revenit arătând că bănuia că așa trebuia să facă, dar nu înțelege de ce nu scria pe ecrane „Îmbarcare”. „Când m-am uitat, mai era cam o oră și 15 minute până la ora plecării conform întârzierii”, a precizat el.