Cruci marcate cu vopsea într-un cimitir, înainte de Ziua Morților. Atenționare pentru rău platnici

DE Alin Crișan | Actualizat: 04.11.2022 - 22:27
Cruci marcate cu vopsea - Foto: A24
Cruci marcate cu vopsea - Foto: A24

Polițiștii au deschis o anchetă și efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte. Potrivit Codului penal, cei găsiți vinovați riscă până la 2 ani de închisoare sau amendă.

SHARE

Mai multe cruci aflate în cimitirul municipal din Alba Iulia au fost marcate, înainte de Ziua Morților, cu vopsea portocalie. Acțiunea reprezentanților societății care administrează cimitirul a vizat locurile de veci care au taxele neachitate. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că reprezentății societății care administrează cimitirul ar fi aplicat vopsea de culoare portocalie pe mai multe morminte din incinta cimitirului.

Acțiunea acestora a avut loc ca urmare a neplății de către concesionarii locurilor de veci a obligațiilor legale.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, faptă prevăzută de art. 383 alin. 2 din Codul penal.

Ce spune administratorul firmei care gestionează cimitirul

Bogdan Ion, administratorul firmei Corona, care gestionează cimitirul a confirmat că polițiștii au fost la fața locului și a adăugat că le-a explicat despre ce este vorba.

Acesta a spus că potrivit legilor în vigoare (inclusiv potrivit legii Pompelor Funebre) și regulamentului primăriei, neplata timp de doi ani a taxelor pe mormânt poate duce la pierderea acestuia.

El spune însă că nu a fost niciodată cazul să fie aplicată această perioadă de doi ani, la Alba Iulia.

”Din cele aproximativ 6.000 de morminte, vreo 50 sunt cu taxele neplătite de mai bine de 10 ani sau nu au plătit niciodată, iar multe au dreptul de folosință (de 25 de ani – n. red.) expirat. Aceste locuri trebuie redate în circuit” a spus Bogdan Ion.

Acesta a adăugat că inițial pe mormintele aflate în această situație au fost așezate niște plăcuțe informative, iar semnalizarea lor cu vopsea portocalie a venit ulterior, ca o măsură mai vizibilă, luată înainte de Ziua Morților, când lumea merge la cimitir.

El spune că 3 aparținători au contactat administrația cimitirului, în urma măsurii.

Oamenii care au mers la cimitir în aceste zile nu au înțeles însă că este vorba despre o măsură administrativă, considerând că vopsirea crucilor, indiferent de motiv, este inacceptabilă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te