Unii dintre cei 26.000 de locuitori ai orașului Kupyansk au ales să plece, dar cei mai mulți oameni încă se află în localitate. Zona a fost sub ocupația rusă în perioada 27 februarie – 10 septembrie 2022, fiind eliberată de militarii regimentului Kraken.
În timpul contraofensivei ucrainene care i-a alungat pe ruși din regiunea Harkov, luptele pentru Kupyansk s-au dus în intervalul 8 - 16 septembrie.
Numele orașului Kupyansk la intrarea în localitate
Oficial, la doar 3 zile de la pătrunderea militarilor ucraineni în oraș, cea mai mare parte a acestuia a fost eliberată, inclusiv clădirea consiliului local. Zona centrală a fost însă puternic afectată de lupte.
Dovezi ale actelor de tortură
Răzbunarea rușilor nu a întârziat, iar de atunci orașul este bombardat des, cu multe pierderi de vieți în rândul civililor. Inclusiv spitalul local a fost lovit, înregistrându-se victime in cadrul personalul medical.
Zona industrială a orașului tocmai fusese lovită de ruși
Una dintre atrocitățile comise de ruși s-a petrecut în 26 septembrie 2022, când un convoi de civili care voiau să scape spre Kupyansk din două localități rurale învecinate a fost bombardat de ruși, înregistrându-se 26 de morți.
După eliberarea întregii zone au fost găsite dovezi ale actelor de tortură comise de ruși asupra ucrainenilor.
Frontul este la doar 10 kilometri
La luni de zile după respingerea rușilor din regiunea Harkov, bombardamentele efectuate de aceștia asupra localităților sunt în continuare dese.
Chiar când am ajuns în Kupyiansk, am văzut cum zona industrială tocmai fusese lovită și am făcut fotografii cu clădirile fumegânde. Ne-am aflat în oraș și în localitatea urbană foarte apropiată Kivsharivka, cu circa 18.000 de locuitori, pentru aproximativ o oră și jumătate. În acest timp s-au auzit patru explozii puternice în apropierea noastră.
Orașul Kupyansk s-a aflat sub
ocupația Moscovei între
27 februarie - 10 septembrie 2022.
După eliberare, rușii îl
bombardează intens
Frontul este la doar 10 kilometri, iar rușii bombardează des cele două orașe. Moartea poate răpi în orice clipă pe cineva, dar oamenii își continuă activitățile chiar și în astfel de condiții.
Din loc în loc vezi clădiri în ruină ca urmare a bombardamentelor rusești. Sunt porțiuni lungi de drumuri foarte proaste, cu numeroase gropi, ceea ce a încetinit mult acțiunea. După război va fi nevoie de investiții masive în infrastructură și pentru reconstrucția orașelor distruse.
Persoanele vulnerabile, în vârstă ori cu dificultăți de deplasare, sunt evacuate la cererea acestora. O doamnă își menținea în ambulanță spiritul pozitiv, avea puterea să zâmbească și să vorbească dezinvolt.
Persoană în cărucior evacuată de Crucea Roșie
A lucrat întreaga viață ca soră medicală într-o maternitate. A ales să se refugieze din cauza bombardamentelor intense, pericolul fiind foarte mare.
Fata ei, în vârstă de 17 ani a plecat spre Harkov dimineață pentru a rezolva problemele legate de documentele necesare. O va reîntâlni acolo. Nu toți oamenii rezistă însă războiului în același mod.
Loc amenajat pentru copii la sediul Crucii Roșii din Kupyansk
Celelalte persoane evacuate păreau apăsate de ruptura de căminul lor la care erau siliți de circumstanțe. Un domn în vârstă a izbucnit în lacrimi după ce a urcat în ambulanță.
O tânără ce nu poate merge singură a fost adusă pe brațe de părinții ei, care vor rămâne însă în Kupyansk, și pusă în căruciorul cu rotile, suit în prealabil.
Cei evacuați vor fi aduși și găzduiți în Harkov, care acum este ceva mai ferit de bombardamentele intense pe care le îndură localitățile din proximitatea frontului.
Ambulanța cu o cușcă de transport pentru pisici
Personalul Crucii Roșii întreprinde des astfel de misiuni, salvând cât de mulți civili se poate. Au fost 3 vehicule implicate în această acțiune.
Am remarcat și faptul că ambulanța în care m-am aflat era dotată și cu o cușcă de transport pentru pisici sau câini de mici dimensiuni. Am trecut și pe la sediul Crucii Roșii unde era amenajat și un loc pentru copii.
Clădire din fața sediului Crucii Roșii din Kupyansk lovite de ruși cu o zi înainte de sosirea noastră
Acolo primeau jucării și erau încurajați să deseneze ori să facă alte activități artistice. Clădirea din fața sediului Crucii Roșii din Kupyansk a fost lovită de ruși cu o zi înainte.
În această misiune umanitară am fost însoțit și de Kate Kusmarova, o jurnalistă curajoasă de doar 18 ani care a mers și în orașul Bakhmut asediat de mercenarii Wagner. Am publicat un interviu cu ea pe care îl puteți citi în newsweek.ro și urmări pe canalul nostru de YouTube.
Situație ireală
Șoferul ambulanței este un iubitor al trupei Scorpions, iar pe timpul deplasării ne-a oferit să ascultăm multe piese ale faimoasei formații germane.
Asta a accentuat atmosfera de situație aproape ireală pe care o percep des în Ucraina. Amestecul dintre dramatismul adus de război cu lucruri firești ce amintesc de o lume frumoasă, precum muzica trupei Scorpions, te face să te întrebi cum de este posibil să se mai petreacă în vremurile noastre, presupus civilizate, evenimente atât de sângeroase precum invazia pornită de Putin în Ucraina.
La sediul Crucii Roșii din Kupyansk
Cu toate întâmplările tragice, cu numeroasele pierderi de vieți, cu foarte mulții răniți, cu traumele produse și copiilor și adulților, cu distrugerile teribile și cu suferința incomensurabilă aduse de acest război...
Ascult cu mare plăcere Scorpions, iar acum 3 decenii chiar am văzut trupa în primul ei concert din România. Muzica Scorpions m-a însoțit adesea de-a lungul vieții și am văzut formația live de mai multe ori. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că va veni o zi în care să aud piese Scorpions sub bombardamente rusești undeva în estul Ucrainei, în timpul unei misiuni a Crucii Roșii de evacuare a unor civili...
Alături de jurnalista Kate Kusmarova și de personalul medical care a participat la operațiunea de evacuare