COVID Recomandările medicului Virgil Musta: cum să mergem la vot în siguranță

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.09.2020 - 22:31
Virgil Musta. Foto: Hotnews

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, îi îndeamnă pe oameni să meargă la vot și, ca să fie în siguranță, a scris o listă cu câteva recomandări pentru a fi în siguranță în ziua alegerilor.

SHARE

„Recomandarea mea este să mergeți la vot, pentru că ține de fiecare dintre noi să ne implicăm activ, nu doar să comentăm de pe margine, iar tot ce ține de comunitatea noastră, ne privește direct pe fiecare.

Nu pot însă să nu leg responsabilitatea votului de responsabilitatea respectării măsurilor de prevenție despre care am tot vorbit, în special purtarea măștii, spălatul pe mâini și păstrarea distanței minime. Autoritățile vor stabili măsurile concrete la fața locului, iar dacă și noi respectăm cele de mai jos, prezența la vot nu va reprezenta un risc de contaminare.

Iată câteva recomandări care v-ar putea fi de ajutor în ziua votului:

· pe drumul spre secție sau la întoarcere, dacă ne întâlnim cu cunoștințe și vrem să stăm de vorbă, să o facem de preferat în spații deschise și să păstrăm distanța de 2 metri, iar dacă suntem în spații închise, să purtăm corect și masca (să acopere și gura și nasul)

· nu e cazul să vă dați mâna când vă salutați, scăpăm noi de covid și o să revenim și la acest obicei, pentru că avem nevoie de conexiune între noi, dar până atunci putem găsi alte metode de a crea această legătură umană, fără neapărat să ne strângem mâinile (românii sunt creativi J)

· când ajugeți la secția de votare, evitați aglomerația, aveți răbdare să stați la coadă, respectând distanța și purtând masca

· respectați indicațiile autorităților de la fața locului referitoare la dezinfectarea mâinilor și atingerea obiectelor

· când vă lăsați în jos masca să vă identifice, faceți acest lucru cu ajutorul elasticelor de pe margine, fără să vă atingeți fața cu mâna

· dacă folosiți mănuși, aruncați-le la coșul de gunoi după ce ieșiți din sală

· puteți veni cu pixul de acasă

· la ieșirea din secție dezinfectați din nou mâinile. Riscul de contaminare prin intermediul suprafețelor este mult mai mic și poate scădea spre zero la vot (datorită unei cantități mici de virus și a acțiunilor de dezinfectare a suprafețelor de acolo) față de riscul de contaminare pe cale aeriană, motiv pentru care masca și distanța sunt foarte importante”, a explicat medicul, citat de opiniatimișoarei.ro. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te