Până acum, 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.
De asemenea, din cele peste 4.700 de persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.
Sursa: INSP
Peste 25.500 de oameni, în carantină
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste.
În 1.869 de cazuri, oamenii au încălcat măsura autoizolării
De la intrarea în vigoare a ordonențelor militare, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.869 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 60 de persoane aflate în carantină au părăsit locul în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Amenzi de aproape 15 milioane de lei
Oamenii legii au întocmit 335 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, au prins 6.690 de persoane care nu au respectat restricționarea circulației și au aplicat amenzi în valoare de aproape 15 milioane de lei.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 631 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.505 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
37 de cetățeni români din străinătate au murit
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 651 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 412 în Italia, 195 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 11 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia, Suedia și SUA, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 37 de cetățeni români aflați în străinătate, 11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, unul în Germania și unul în Suedia, au decedat.