Coronavirus: Noi recorduri de infectări şi decese în Rusia

DE Alex Darvari | 21.11.2020 - 13:28
Anadolu Agency

Rusia a înregistrat sâmbătă noi recorduri în ceea ce priveşte numărul de infectări şi de decese zilnice din cauza noului coronavirus, la două zile după ce a depăşit pragul de două milioane de bolnavi, informează AFP.

SHARE

Autorităţile sanitare au raportat sâmbătă 24.822 de noi infectări şi alte 476 de decese, de la începutul anului fiind înregistrate în total 2.064.748 de milioane de cazuri şi 35.778 de morţi, scrie Agerpres.

Acest bilanţ care reflectă o mortalitate mult mai mică decât în alte părţi de pe glob trebuie privit cu precauţie întrucât autorităţile nu recenzează decât decese care, după autopsie, au drept primă cauză stabilită coronavirusul, precizează AFP.

Cel mai mare număr de noi cazuri cotidiene a fost detectat sâmbătă la Moscova (7.168) şi în cel de-al doilea oraş al ţării, Sankt Petersburg (2.476), celelalte regiuni înregistrând între zeci şi sute de noi contaminări.

''Avem multe apeluri în acest moment, numărul de bolnavi a crescut'', a declarat pentru AFP Dmitri, un şofer de ambulanţă care transportă o echipă medicală însărcinată să preleveze eşantioane pentru depistarea coronavirusului la Sankt Petersburg şi care în fiecare dimineaţă vizitează circa 20 de adrese.

''Oamenii sunt înspăimântaţi şi cheamă medicul imediat ce încep să tuşească puţin'', a spus Lioudmila, unda dintre infirmierele acestui echipaj.

Deşi autorităţile ruse spun că situaţia este ''îngrijorătoare'', acestea afirmă totodată că situaţia este sub control, iar în acest moment este exclusă o nouă perioadă de izolare la domiciliu pentru a nu afecta economia rusă, slăbită deja de perioada strictă de restricţii impuse în primăvară, precum şi în urma sancţiunilor occidentale.

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat în octombrie măsuri ''punctuale şi justificate'' care ar putea fi luate în mod independent în regiunile ruse.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.