CORONAVIRUS 19 dosare penale pentru declaraţii false privind zona de unde vin românii în ţară

DE Andrei Mocanu | 10.03.2020 - 22:01
Chestorul Liviu Vasilescu. Foto News.ro
Chestorul Liviu Vasilescu. Foto News.ro

Şeful Poliţiei Române anunţă că au fost întocmite 19 dosare penale privind infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor, pe numele a 26 de persoane care, după ce au venit din zone de risc, nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu.

SHARE

Peste 40.000 de persoane care au venit din Italia au tranzitat punctele de trecere a frontierei, în ultimele săptămâni, iar aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au intrat în ţară din China şi zonele administrative ale acestei ţări, anunţă oficialii Poliţiei de Frontieră.

Chestorul Liviu Vasilescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că cele mai multe dosare penale, respectiv şapte, au fost întocmite în judeţul Prahova, patru dosare în judeţul Alba, trei în Olt şi câte unu în judeţele Neamţ, Sălaj şi Vaslui.Cele mai multe dosare penale, respectiv şapte, au fost întocmite în judeţul Prahova, patru dosare în judeţul Alba, trei în Olt şi câte unu în judeţele Neamţ, Sălaj şi Vaslui.
 
Acesta a spus că în comunităţile în care există cetăţeni care sunt cunoscuţi că îşi desfăşoară activităţi în Italia au demarat campanii de informare şi de verificare.
 
Liviu Vasilescu a afirmat că şi la Hunedoara două persoane au declarat sosesc din Italia dintr-o zonă neafectată de risc epidemiologic, iar în urma verificărilor s-a constatat că vin din zone de carantină.

Alte două astfel de cazuri s-au constatat la Călăraşi, iar în judeţul Suceava o persoană care a intrat în ţară şi a declarat că se va autoizola nu a ajuns la domiciliu, ci a fost găsit la domiciliul socrului. În toate aceste cazuri, poliţiştii i-au anunţat pe specialiştii Direcţiilor de Sănătate Publică.

În plus, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat măsuri pentru evitarea aglomerărilor la ghişeele unor direcţii precum cea de înmatriculări auto şi de eliberare a paşapoartelor.

Oficialii MAI recomandă autorităţilor locale să dispună măsuri astfel încât să fie evitate aglomeraţiile la ghişeele serviciilor de eliberare a documentelor de identitate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te