Copil de 11 ani, rănit grav într-un parc din Călărași, după ce o bucată de fier i-a străpuns capul

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 08.08.2018 - 13:14
Foto arhivă. Foto Inquam Photos/Cornel Putan

Poliţiştii din Călăraşi au deschis o anchetă şi fac verificări pentru vătămare corporală din culpă, după ce un copil de 11 ani a fost rănit grav într-un parc din Călăraşi. În urma incidentului, locul de joacă a fost închis.

SHARE

Copilul de 11 ani a fost rănit grav la cap, luni, în timp ce juca fotbal împreună cu mai mulţi prieteni pe un teren din Parcul Luceafărului din municipiul Călăraşi. La un moment dat, încercând să treacă printr-un gard în căutarea unei mingi, a rămas prins între sârmele gardului, iar o bucată de fier i s-a înfipt în cap, potrivit Mediafax.
Băiatul a fost scos în urma unei intervenţii dificile a pompierilor militari şi a cadrelor medicale de la Ambulanţa din Călăraşi, echipajul de descarcerare fiind nevoit să taie fierul care era intrat câţiva centimetri în capul copilului.
Ulterior, băiatul a fost dus la spital, conştient şi cooperant, iar apoi a fost apoi preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar Arseni, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
În urma incidentului, autorităţile locale din Călăraşi, care au în administrare parcul, l-au închis, marţi, şi au început să repare gardul împrejmuitor.
„Lucrări de întreţinere a locurilor de joacă din parcurile municipiului Călăraşi se fac anual, dar, din păcate, încă nu se ajunsese în Parcul Luceafărul. S-a luat decizia închiderii parcului şi repararea gardului şi celorlalte probleme. De asemenea, s-a dispus verificarea tuturor parcurilor şi locurilor de joacă din oraş şi remedierea oricăror probleme posibile”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Călăraşi, Elena Rogoz.
Reprezentanţii Poliţiei Călăraşi au declarat că miercuri a fost deschis dosar de cercetare penală in rem în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te