Poliţişti de frontieră din Botoşani au făcut uz de armă în cadrul unei acţiuni de prindere a mai multor persoane care au introdus ilegal în România din Ucraina peste 6.000 de pachete de ţigări, potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
Citește și: Cum a căzut interlopul Dorel Chiroaica, membru marcant al grupării Garda de Fier
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Darabani au observat la malul râului Prut, pe raza localităţii Teioasa, mai multe persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Ei au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, cei vizaţi nu s-au supus şi au fugit, în acel moment impunându-se utilizarea armamentului din dotare, a precizat ITPF Iaşi.
"Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, dar, profitând de configuraţia terenului împădurit şi a întunericului, acestea au fugit spre râul Prut. În cel mai scurt timp au fost anunţate autorităţile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului", a informat sursa citată.
În urma cercetării amănunţite a zonei, poliţiştii de frontieră din Botoşani au descoperit pe malul râului Prut patru colete în care se aflau 6.150 de pachete de ţigări, fără timbru de acciză, a căror valoare este estimată la 86.000 de lei.
"În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun", se mai arată în comunicat.