Consiliul Naţional al Elevilor solicită introducerea acestora pe lista prioritară de testare COVID

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 19.10.2020 - 18:08
Foto: INQUAM Photos/ George Călin
Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Testarea elevilor şi izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului şi ar elimina necesitatea tranziţiei către cursurile online pentru multe unităţi de învăţământ, susțin reprezentanții Consiliul Naţional al Elevilor.

SHARE

Consiliul Naţional al Elevilor solicită introducerea acestora pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, având în vedere că elevii care sunt prezenţi la cursuri petrec, în medie, 6 ore pe zi în aceeaşi încăpere, alături de colegii lor, "aflându-se într-un risc ridicat de infectare".

"Vedem din ce în ce mai multe cazuri de COVID-19 în unităţile de învăţământ. Siguranţa elevilor trebuie să primeze, motiv pentru care solicităm includerea acestora pe lista prioritară de testare pentru COVID-19. Identificarea cazurilor pozitive şi izolarea acestora va scădea în mod semnificativ necesitatea închiderii şcolilor şi a tranziţiei către învăţământul online, pentru care multe unităţi de învăţământ încă nu sunt pregătite", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat într-un comunicat remis presei.

CNE afirmă că, potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în a cincea săptămână de şcoală, 12-18 octombrie, au fost înregistrate 1.692 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, care reprezintă o creştere cu 155%, în timp ce, raportat la numărul total de cazuri înregistrat de la începutul pandemiei până acum la segmentul de vârstă aferent elevilor şi preşcolarilor (11.765), cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%.

În opinia reprezentanţilor CNE, multe şcoli "nu sunt pregătite" pentru tranziţia către orele online la momentul de faţă, iar procesul de digitalizare este "unul de durată, care, cel mai probabil, nu se va încheia în următoarele săptămâni".

"Astfel, testarea elevilor şi izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului şi ar elimina necesitatea tranziţiei către cursurile online pentru multe unităţi de învăţământ", se mai arată în comunicat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te