Anul trecut, Lupulescu a încasat o pensie specială de 309.300 lei iar Ministerul Apărării i-a plătit în plus un salariu de 105.522 lei. Ceea ce înseamnă că pensia lunară a fost în jur de 5.300 euro, iar salariul, de 1.800 euro.
În 2019, pe când îl consilia pe șeful Statului Major General, adică pe general Nicola Ciucă, avea un salariu de 4.800 euro. Șeful său direct, Nicole Ciucă, era remunerat lunar cu doar 3.543 euro. Ceea ce înseamnă că consilierul său câștiga cu 1.300 euro mai mult.
Acum, veniturile generalului Nicolae Lupulescu depășesc salariul președintelui României, Klaus Iohanis, care primește un salariu de 27.000 lei lunar. Adică în jur de 5.500 euro. Diferența dintre veniturile pensionarului de lux Nicolae Lupulescu și salariul președintelui este de aproximativ 1.600 euro.
General cu trei stele, pensionat de Klaus Iohannis
Pe 20 februarie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent cu trei stele, la trecerea în retragere, a procurorului militar Nicolae Lupescu. Decizia a fost luată după ce Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis pe 14 februarie 2019 eliberarea din funcția de procuror militar la PICCJ ca urmare a lipsei avizului anual de menținere în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani.
„Având în vedere ca prin Hotărârea 2/07.01.2019 a Secției pentru procurori s-a dispus respingerea solicitării privind acordarea avizului anual pentru menținerea în funcție a domnului Lupulescu Nicolae, procuror militar la PICCJ, ulterior datei de 20.02.2019, Secția constată că, în condițiile lipsei avizului anual de menținere în funcție, se impune eliberarea sa din funcția de procuror”, se menționează în hotărârea CSM.
În acest context, CSM a înaintat președintelui Klaus Iohannis propunerea de eliberare din funcție a lui Nicolae Lupulescu, pe atunci general cu două stele.
Candidat la șefia DIICOT și DNA, recuperat de Ciucă
Generalul Nicolae Lupulescu a fost adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari în cadrul DNA. În anul 2015, procurorul militar Nicolae Lupulescu a început goana după funcții. S-a înscris la procedura de selecție a șefului DIICOT, dar a pierdut în fața procurorului Daniel Horodniceanu. Un an mai târziu, a fost detașat în Ministerul Apărării Naționale. Apoi, în 2018, și-a încercat din nou norocul, de data aceasta pentru ocuparea funcției de șef al Direcției Naționale Anticorupție. Și de această dată a pierdut.
Consilier la Șeful Statului Major al Apărării: salariul anual - 270.000 lei
După ce a fost pensionat în februarie 2019, Lupulescu a fost recuperat de generalul Nicolae Ciucă. El a fost angajat pe funcția de consilier a Șefului Statului Major al Apărării, adică al generalului Nicolae Ciucă. Pentru serviciile oferite a fost recompensat cu un salariu anual de 270.000 lei. Adică 22.500 lei lunar. Ceea ce înseamna atunci echivalentul a 4.800 euro lunar.
Culmea, salariul său de consilier era mai mare ca al șefului său direct. Generalul Nicolae Ciucă, în calitate de Șef al Statului Major al Apărării, a primea atunci un salariu anual 195.581 lei, adică 3.543 euro. Practic, consilierul său câștiga cu 1.300 euro mai mult.
Generalul Nicolae Lupulescu a continuat să-l consiliele pe Nicolae Ciucă și în funcția de ministru al Apărării Naționale. Conform declarației de avere depusă în ianuarie 2021, generalul Nicolae Lupulescu a primit în anul 2020 o pensie anuală de 309.300 lei, iar Ministerul Apărării i-a plătit în plus un salariu de 105.522 lei. Ceea ce înseamnă că pensia lunară a fost în jur de 5.300 euro, iar salariul, de 1.800 euro. În total, 7.100 euro.