Colegiul Electoral din SUA decide luni dacă Joe Biden va fi președinte

DE Miruna Moldoveanu | 14.12.2020 - 13:31
Colegiul Electoral din SUA decide luni dacă Joe Biden va fi noul președinte al Statelor Unite/FOTO: Getty

În urma votului de la alegerile prezidențiale din SUA, cetățenii l-au ales pe Joe Biden ca viitor președinte, dar votul prin care vor fi aleși viitorul președinte și vicepreședinte al Statelor Unite urmează să aibă loc luni, 14 decembrie.

SHARE

Cei 538 de electori din cele 50 de state și din capitala federală Washington D. C. urmează să aleagă.

Cetățenii americani merg la vot pentru a stabili care dintre seturile de electori ale celor două partide vor avea dreptul să voteze în Colegiul Electoral. În momentul în care un candidat câștigă alegerile în statul respectiv, rezultatul trece prin procesul de validare, în care autoritățile statului confirmă rezultatul și stabilesc electorii care vor participa la votul din Colegiul. Anul acesta, după validarea alegerilor în toate cele 50 de state, încheiată în 8 decembrie, scorul arată o victorie a lui Joe Biden și a Kamalei Harris cu 306 de electori față de cei 232 ai lui Donald Trump și Mike Pence.

În general, votul din Colegiul Electoral este o simplă formalitate. La alegerile din ultimii zeci de ani nu au existat incidente în ce privește nerespectarea serioasă a votului popular din statele individuale și nici nu a existat vreo răsturnare de situație.

Anul acesta, însă, votul din Colegiul Electoral este așteptat cu mai multă emoție, în contextul în care Donald Trump, înfrânt în alegeri, a refuzat să accepte că a pierdut și a încercat să răstoarne rezultatul în numeroase feluri, inclusiv în instanță sau prin presiuni la adresa politicienilor locali din state.

În mod obișnuit, deznodământul ar trebui să fie destul de clar - având în vedere că toate statele au validat deja rezultatele alegerilor și au stabilit cine vor fi electorii, Joe Biden și Kamala Harris ar trebui să câștige în Colegiul Electoral cu un vot de 306 la 232. Lucrurile sunt complicate, însă, de determinarea președintelui în funcție de a destabiliza procesul și de a încerca să răstoarne rezultatul alegerilor.

Pe de altă parte, având în vedere eșecul cvasi-universal al contestațiilor acestuia în justiție, dar și numărul covârșitor de electori pe care Joe Biden îl are peste pragul de 270, este puțin probabil ca rezultatul să poată fi răsturnat, potrivit Digi24.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te