Ciprian Ciucu pregătește marea transformare a centrului din București. Care sunt cele 10 zone prioritare
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că pregăteşte din timp proiectele de regenerare urbană a Centrului Bucureştiului, el afirmând că a discutat cu un grup de arhitecţi şi urbanişti din PMB.
Ciucu a menţionat că îl interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piaţa Amzei, Piaţa Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviţei.
Primarul mai afirmă că bugetul este foarte important pentru ca aceste lucruri să se întâmple.
Ciprian Ciucu pregătește marea transformare a centrului din București. Care sunt cele 10 zone prioritare
”Pregătim din timp proiectele de regenerare urbană a Centrului Bucureştiului. Am discutat cu un grup de arhitecţi şi urbanişti din PMB, dar şi profesionişti independenţi, despre aproximativ 40 de zone, din care să prioritizăm 10 pentru proiecte de regenerare urbană în Centrul Bucureştiului.
Mă interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piaţa Amzei, Piaţa Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviţei, împărţit în patru tronsoane. Nu am finalizat analiza, prioritizarea este în desfăşurare”, anunţă primarul pe Facebook.
Citeşte şi: Ciprian Ciucu, a afirmat că PSD se comportă într-un fel în coaliţie şi în altul în spaţiul public
Ciprian Ciucu arată că a evaluat ce se poate face mai rapid pe reparaţii, care zone necestă reconfigurări, adică PUZ-uri de regenearare urbană (ex. Calea Victoriei/Palatul Regal).
”Primele vor fi implementante începand din acest an, următoarele necesită pasi tehnici şi birocratici suplimentari (documentaţii de urbanism, achiziţii de proiectare şi lucrări etc.) şi vor dura mai mult.
Principiile pe care îmi bazez viziunea pentru zona centrală sunt pietonalizarea, mai mult spaţiu verde de calitate, aer mai curat şi eşapament mai puţin. Pe fiecare proiect vor fi dezbateri publice temeince”, arată primarul, conform News.ro.
Ciprian Ciucu mai spune că ”bugetul este foarte important pentru ca aceste lucruri să se întâmple”.