Ciolacu, la Newsweek International: „Arme pentru Ucraina, nu admiterea în NATO, asta e prioritatea”

DE Elena Andrei | Actualizat: 30.06.2023 - 10:38
Marcel Ciolacu-Foto: Profimedia Images
Marcel Ciolacu-Foto: Profimedia Images

Ciolacu, pentru Newsweek International: „Arme pentru Ucraina, nu apartenența la Alianță, astea sunt prioritare”. Accentul NATO la summit-ul de luna viitoare de la Vilnius, Lituania, ar trebui să fie pe asigurarea Ucrainei cu „tot ce are nevoie” pentru victoria împotriva Rusiei.

SHARE

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat pentru Newsweek International, care este poziția guvernului său în problema apartenenței la NATO a Ucrainei. 

Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social-Democrat de centru-stânga care a ajuns la putere la începutul acestei luni într-o rotație planificată în cadrul coaliției de guvernământ, a declarat pentru Newsweek International într-un interviu exclusiv că principala sa preocupare pentru summit-ul esențial viitor este să se asigure că există mai mult ajutor practic pentru Ucraina ca să iasă victorioasă în contraofensiva în curs de desfășurare.

Ciolacu, pentru Newsweek: „Arme pentru Ucraina, nu apartenența la Alianță, asta e prioritatea”

Întrebat dacă noul său guvern ar sprijini ambițiile NATO ale Ucrainei – o problemă ce divizează membrii Alianței ce vrea să evite o confruntare militară directă cu Moscova – Ciolacu a declarat pentru Newsweek: „Guvernul meu va lucra pentru a dezvolta un consens cu aliații noștri UE și NATO pentru a sprijini Ucraina pe calea euro-atlantică și care să asigure stabilitatea și securitatea regională”.

Citește și: Ungaria amenință să blocheze aderarea Ucrainei la NATO și pune condiții Kievului

„În acest moment, prioritatea noastră este să ne asigurăm că Ucraina primește tot ce are nevoie pentru a gestiona războiul în curs împotriva Rusiei”, a adăugat premierul.

România a oferit un sprijin militar semnificativ Kievului, deși în mare parte a trecut livrările la secret, potrivit Newsweek International

Documentele de informații de la Pentagon, scurse la începutul acestui an, arată că Bucureștiul a fost cheie în antrenarea forțelor ucrainene, precum și în sprijinirea misiunilor de transport și recunoaștere.

Citește și: Ucraina insistă să primească la summitul NATO o ''formulă'' de aderare: „Să dea un semnal clar”

Echipele de artilerie ucrainene folosesc obuziere românești pentru a trage asupra pozițiilor rusești, în timp ce țara urmează să găzduiască și unități de reparații pentru a deservi alte arme occidentale ce vor ajunge la ucraineni.

„Poziția lui Ciolacu face ecou cu cea a liderilor aliați precum cancelarul german Olaf Scholz, care a spus săptămâna trecută: „Sprijin la Vilnius să ne concentrăm pe ceea ce este acum o prioritate absolută: și anume, să întărim puterea reală de luptă a Ucrainei”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te