Cine este miliardarul care a cumpărat Hotel Ambasador? Investiția se ridică la 35.000.000 de euro

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 24.05.2024 - 18:08
Cine este miliardarul care a cumpărat Hotel Ambasador - Foto: Facebook/Hotel Ambasador Bucuresti/Stelian Popa
hotel in 1974
ceo grup

Cine este miliardarul care a cumpărat Hotel Ambasador? O investiție de peste 35.000.000 de euro va transforma imobilul inaugurat în 1939 și-i va reda strălucirea de altădată. Noul proprietar este a șasea generație de urmași ai fondatorului companiei care a achiziționat hotelul.

SHARE

Cine este miliardarul care a cumpărat Hotel Ambasador? Din anul 1937, el reprezintă una dintre emblemele Bucureștiului, fiind unul dintre punctele de atracție pentru turiștii străini și nu numai.

Dar hotelul s-a închis din primăvara aceasta, afacerea fiind achiziționată de o companie cunoscută mai degrabă în domeniul producției de cafea premium.

Cine este miliardarul care a cumpărat Hotel Ambasador? Investiția se ridică la 35.000.000 de euro

Aflat între garajul Ciclop și cinematograful „Patria”, această clădire a adus pe Bulevardul Take Ionescu, (actualul Magheru), la momentul deschiderii sale, în 1939, aerul celor din New York si Chicago

Realizat după planurile arhitectului Arghir Culina, responsabil și pentru hotelurile Union și Stănescu (Negoiu), imobilul a fost construit între anii 1937 și 1939, deci spre apusul perioadei interbelice, fiind inaugurat la 4 mai 1939.

Pe locul hotelului s-au aflat înainte casa lui Constantin S. Mihăescu și „Garajele Mihăescu”, acestea fiind demolate la scurt timp după vânzarea terenului, conform b365.ro.

Dispus pe 12 etaje, cu trei dintre acestea retrase în spatele fațadei simetrice, „Ambasador” are un aspect unic, similar unei cascade, tipic clădirilor realizate în stil Art Deco.

După instaurarea regimului comunist, hotelul a fost închis până spre jumătatea anilor 1950, fiind renovat și reamenajat în anul 1952. 

Citește și: Din 900 € salariu, fiul primarului Gutău, din Râmnicu Vâlcea, își face și hotel de 20.000.000 euro

În acea perioadă, la cafeneaua și restaurantul de la parter se adunau adesea scriitori, fiind un loc preferat al acestora pentru petreceri și evenimente.

Hotelul Ambasador, în 1974 - Foto: Facebook/Hotel Ambasador Bucuresti

Din anul 2012 până în 2013 a trecut printr-un proces complex de renovare, el regăsindu-se, ulterior, pe lista hotelurilor de 4 stele din centrul Capitalei.

Dar el și-a închis din nou porțile. Motivul îl reprezintă achiziționarea sa de către grupul austriac Julius Meinl.

Citește și: Robert de Niro deschide hotel la Marea Neagră, la 100 km de Vama Veche. Cum a ales Bulgaria?

Pe site-ul hotelului apare doar un anunț prin care e anunțată întreruperea activității.

„Prin prezenta, dorim să vă informăm cu privire la o decizie importantă legată de viitorul hotelului nostru. Pentru a ne asigura că oferim servicii la standarde tot mai înalte și pentru a îmbunătăți experiența pe care o oferim oaspetilor noștrii, am luat decizia de a intrerupe activitatea hotelului începând cu data de 07.03.2024.

Impreuna cu noul actionar intregul imobil „Hotel Ambasador” va fi supus unui amplu proces de modernizare astfel incat sa venim în întâmpinarea solicitarilor dumneavoastră la un nivel al serviciilor conform tendintei din piata turistica”, se scrie, printre altele, în mesajul postat pe ambasador.ro.

Grupul austriac Julius Meinl este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari producători de cafea premium din Europa Centrală și de Est.

Compania are o istorie de peste 160 de ani și a intrat pe piața hotelieră în anul 2019 prin subsidiara sa, Julius Meinl Living.

Citește și: Cât costă să dormi la un hotel de 4 stele în București? De ce turiștii străini ocolesc Capitala?

Prin intermediul acesteia deţine două proprietăţi - The Julius din Praga, deschis în primăvara anului 2022, şi Escala Hotel & Suites, care continuă să funcţioneze sub acest nume până la renovarea sa.

Grupul mai deține în România și fabrica de ciocolată Kandia de la Timișoara. Actualul CEO al companiei este Julius Meinl VI care duce mai departe „ștafeta” preluată de la predecesorii săi.

Julius Meinl VI - Foto: houseofjuliusmeinl.com

Julius Meinl VI s-a născut în 1986, fiind a șasea generație de urmași ai fondatorului companiei, Julius Meinl I

În 1862, stră-străbunicul său a descoperit un procedeu industrial de prăjire a boabelor de cafea în 1862, iar magazinul acestuia s-a extins rapid, devenind o adevărată rețea comercială.

Julius Meinl VI este căsătorit cu Olivia Stolt-Nielsen și locuiește la Londra alături de cei doi copii ai lor.

A fost educat la Lycée Français de Vienne înainte de a obține o licență în administrarea afacerilor de la Universitatea din St Gallen și, de asemenea, un MBA de la Stanford Graduate School of Business. Averea familiei Meinl este estimată la două miliarde de euro.

Citește și: FOTO Manelistul Adi Minune e „pe val”. Își face hotel de lux, după ce și-a luat bolid de 200.000 €

Potrivit forbes.ro, care citează profit.ro, grupul austriac s-a pregătit cu o investiție de aproximativ 35 de milioane de euro în achiziția și aducerea întregului hotel Ambasador la standardul de 4-5 stele.

Investiția reprezintă cea mai mare atragere de fonduri din zona Magheru din ultimii cinci ani.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te