Centru de carantină pentru suspecți de coronavirus, deschis în clădirea unui centru de dializă

DE Adelina Sahlean | 30.03.2020 - 16:03

​Un centru de carantină și izolare pentru români care se întorc din zone ale lumii unde sunt focare de coronavirus a fost înființat de autorități în aceeași clădire în care 200 de pacienți cu insuficiență renală fac dializă, în localitatea Răcari din județul Dâmbovița.

SHARE

Asta în condițiile în care pacienții cu boli cronice - precum cei cu insuficiență renală, dependenți de dializă, dar și cei cu cancer, diabet, boli cardiovasculare, boli rare etc. - sunt cei mai expuși la a dezvolta forme grave ale bolii și la deces, în cazul în care se infectează cu coronavirus.

Cele mai multe decese provocate de coronavirus în alte țări s-au înregistrat la bolnavi cronici, iar în țara noastră, majoritatea deceselor de până acum sunt la bolnavi cronici.

Emanuel Ungureanu, deputat USR și fondatorul unui ONG care sprijină bolnavii dependenți de dializă, le cere ministrului de Interne, Marcel Vela, și ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, închiderea urgentă a centrului de carantină și izolare.

"În aceeași clădire cu peste 200 de pacienți dependenți de dializă a fost deschis acum mai bine de o lună spații de cazare pentru români proveniți din zone infectate cu coronavirus. Am criticat această decizie încă de acum o lună. Pacienții care fac dializă aici se tem că pot fi infectați pentru că circuitul de intrare în centrul de hemodializă se intersectează cu mașinile speciale care transportă cu izoleta cetățeni suspecți de COVID 19", atrage atenția Emanuel Ungureanu.

"Zona în care este amplasată această clădire este în imediata apropiere a unor blocuri de locuințe. Din start a fost proastă ideea de a carantina aici români veniți din zone roșii Covid 19! Primăria Generală a Capitalei și DSP București au avizat acest plan nesăbuit. Cum să carantinezi cetățeni suspecți de COVID 19 într-o clădire cu 200 de bolnavi care sunt cei mai expuși infectării din cauza imunității slăbite și a comorbidităților? Nu vrem să se repete la centrul de dializă Diaverum Răcari tragedia care se consumă la centrul de dializă Diaverum- Sema Park unde avem deja 17 pacienți dependenți de dializă confirmați pozitiv, personal medical și șoferi infectați cu coronavirus", adaugă Emanuel Ungureanu.

El spune că a avut, luni dimineață, o discuție telefonică cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, "și i-am expus printre altele și problemele uriașe ale centrelor de dializă din România. L-am rugat să desemneze un secretar de stat care să gestioneze urgent situația explozivă din centrele de dializă din România. L-am rugat pe domnul ministru al Sănătății să dispună urgent testarea tuturor pacienților dependenți de dializă din România, sunt aproximativ 18.000 de bolnavi și să dispună proceduri de urgență pentru protecția acestora. Transportul acestor pacienți la centrele de hemodializă se desfășoară în condiții improprii, în plină epidemie. Sunt înghesuiți în mașini câte 6-7 pacienți, nu au măști de protecție, dezinfectanți, nu se decontaminează mașinile după fiecare cursă. Am transmis o scrisoare către toate centrele de hemodializă din România pentru a evalua corect nevoile și problemele cu care se confruntă. Sunt uriașe."

Prin intermediul Asociației pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru, fondată de Emanuel Ungureanu, sunt sprijiniți peste 100 de tineri dependenți de dializă din 26 de centre de dializă din România.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te