„Pentru cei care se plimbă sau îşi scot căţelul la plimbare nu trebuie declaraţie, pentru că în momentul în care poliţistul îl verifică vede că pe buletin este adresa unde omul îşi plimbă căţelul sau face sport în jurul blocului", a explicat ministrul de Interne Marcel Vela, într-o intervenţie la Digi 24.
El a arătat că, în cazul deplasării către serviciu, este nevoie de o declaraţie pe propria răspundere sau de o adeverinţă din partea angajatorului, care nu trebuie să fie obligatoriu ştampilată.
„Scrie foarte clar în ordonanţă - este cuvântul 'sau'. Sau legitimaţie, sau declaraţie, adică nu amândouă.
Nu trebuie ştampilată, poate fi prezentată şi de pe telefon, exact ca şi biletul de avion, când faci check-in - pe telefon ai acces să treci de security pentru a te îmbarca, exact cu poza biletului, nu trebuie să aibă omul hârtii la el, poate să prezinte această declaraţie sau documentul respectiv prin a prezenta pe telefon poza cu documentarea locului, motivul deplasării, numele, prenumele, domiciliul şi asumarea că este o declaraţie reală şi nu este o declaraţie falsă", a spus Vela.
Ministrul a adăugat că nu se doreşte inducerea unei stări de tensiune în rândul populaţiei, iar măsurile care se iau sunt în interesul şi sprijinul populaţiei, arată Agerpres.
„Nu suntem atât de categorici încât să se sperie acum populaţia sau cetăţenii. Trebuie să colaboreze şi să conştientizeze fiecare cetăţean că este în interesul lui. Nu venim cu măsuri coercitive, cu restricţii, în interesul Guvernului, al statului.
Tot ceea ce facem este în sprijinul populaţiei şi cetăţenii trebuie să conştientizeze că noi suntem aici pentru a-i ajuta pe ei", a mai spus Vela.
Întrebat dacă urmează a fi luate măsuri şi mai drastice în viitor, ministrul a menţionat că toate măsurile sunt luate gradual, după analizarea scenariilor şi consecinţelor pe care acestea le pot avea.