duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Ce va alege Mediul: licitație pe bani pe planul de management al Deltei Văcărești sau planul gratis?

Data publicării: 03.08.2020 • 12:43 Data actualizării: 03.08.2020 • 22:45
Parcul Natural Delta Văcărești/FOTO: Helmut Ignat
Parcul Natural Delta Văcărești/FOTO: Helmut Ignat

"În numele Asociației Parcul Natural Văcărești, îndrăznesc să vă fac o ofertă. Realizăm noi Planul de Management. Îl livrăm până la final de septembrie. Fără niciun cost.", i-a scris Dan Bărbulescu ministrului Mediului.

Bărbulescu este președintele Asociației Parcul Natural Văcărești.

"Domule ministru,Costel Alexe, înțeleg că Ministerul Mediului are în plan demararea unei licitații pentru realizarea Planului de Management al Parcului Natural Văcărești. Pe o sumă considerabilă.

În numele Asociației Parcul Natural Văcărești, îndrăznesc să vă fac o ofertă. Realizăm noi Planul de Management. Îl livrăm până la final de septembrie. Fără niciun cost. Avem expertiza necesară, avem zonarea ariei protejate (avizată științific și trimisă deja la Minister), avem date științifice și monitorizări adunate în ultimii 8 ani, avem stabilite obiectivele și măsurile de conservare (din perioada în care administram zona). Le integrăm și le livrăm ministerului în septembrie. După care planul poate fi dezbătut și aprobat în oct. sau nov. cel târziu. Repet, nu costă nimic treaba aceasta.

Domnule Ministru, nu cred că suntem în situația să aruncăm cu bani pe fereastră pe documente și proceduri care vor dura mult (peste un an) și vor fi costisitoare. Nu ne permitem să așteptăm atât de mult. Parcul Natural Văcărești are nevoie de intervenții urgente. Haideți să fim responsabili și eficienți (și curajoși) și să folosim fondurile publice pentru lucruri care cu adevărat ard: paza parcului, măsuri urgente de protecție și conservare, plan de apărare împotriva incendiilor.

Dacă vă sună bine această propunere, știți unde ne găsiți.

Vă mulțumesc!

D. Bărbulescu,

Asoc. Parcul Natural Văcărești"

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră