Grupul italian Enel, care a cumpărat trei din cele opt distribuții românești de electricitate, a virat banii către SAPE, o societate deținută de Ministerul Energiei, al cărei rol este de a administra participațiile minoritare ale statului în companiile privatizate din energie, dar și de a dezvolta proiecte energetice de interes național.
La aproape doi ani de atunci, niciun leu nu a fost însă investit în sectorul energetic, potrivit răspunsului oferit de către SAPE la o solicitare făcută de NewsEnergy.
Producătorii de energie aflați în proprietatea statului și mai ales termocentralele au o nevoie uriașă de investiții. În lipsa lor, România a ajuns ca în această iarnă să depindă de importurile de electricitate, iar prețul energiei de pe bursă a fost în ianuarie la cote record.
În ciuda acestui fapt, nu doar companiile energetice unde statul este acționar majoritar au fost stoarse la sânge de bani în ultimii doi ani, ci și SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie), din conturile căreia s-a evaporat cea mai mare parte a sumei-record primite de la Enel. Circa 1,1 miliarde de lei a distribuit SAPE anul trecut sub formă de dividende statului român. Cu alte cuvinte, banii au mers la bugetul consolidat al statului, pentru plata cheltuielilor curente, în cea mai mare parte de natură salarială și socială.
Conform hotărârii AGA din 26 iulie 2018, SAPE a plătit dividende în valoare de 865 milioane lei, iar pe 21 decembrie a mai plătit dividende suplimentare de 237,66 milioane lei, potrivit unei alte decizii a AGA.
„Restul sumelor se află la dispoziția SAPE SA, conform prevederilor legale în vigoare”, a adăugat SAPE. Mai exact, zero lei investiți până acum în sectorul energetic, în proiecte strategice.
Citește articolul integral aici.