Ce a pățit un român care călătorea în Spania? Cum poți evita o astfel de situație?
Doi jandarmi români au fost trimiși în Tenerife pentru a participa lamisiuni de ordine publice în zonele cu mulți turiști, inclusiv cetățeni români. Deja au avut parte de un caz interesant. Un român a intrat în Spania cu bagajul plin cu medicamente.
Un român care călătorea în Spania a fost la un pas să aibă probleme grave. Norocul său a fost un jandarm român aflat în misiune acolo.
A fost ajutat să explice autorităților spaniole de ce călătorea cu o cantitate mare de medicamente după el.
Ce a pățit un român care călătorea în Spania? Cum poți evita o astfel de situație?
„Aseară, chiar când a aterizat pe aeroportul din Tenerife pentru misiunea pe care urmează să o desfășoare, colegul nostru, Adrian, a fost solicitat de autoritățile aeroportului să intervină într-un caz care implică un cetățean român.
Acesta a fost depistat cu mai multe tipuri de medicamente în bagaj, fără a putea prezenta rețete sau documente medicale justificative”, a transmis Jandarmeria Română.
Citește și: Imigranții români din Spania, salariu cu 29% mai mic decât localnicii. 20% diferența în Germania
Autoritățile române spun că, datorită prezenței lui Adrian, comunicarea cu cetățeanul român s-a desfășurat eficient, iar toate detaliile legate de situație au fost clarificate.

Căpitan Adrian Andraș - Foto: Jandarmeria Română
„Profităm de această ocazie pentru a reaminti tuturor românilor care călătoresc cu avionul în Spania sau în alte țări:
Este obligatoriu să aveți asupra voastră rețeta medicală sau o scrisoare de la medic pentru medicamentele transportate în bagaj.
În lipsa acestor documente, medicamentele pot fi confiscate, iar persoana în cauză poate fi sancționată de autoritățile locale.
Călătoriile responsabile încep cu respectarea regulilor și informarea corectă!”, a transmis Jandarmeria Română.
Citește și: De ce vrea un român care trăiește în Spania de 17 ani să se întoarcă acasă? ”Prea multă libertate”
Doi jandarmi, în misiune în Tenerife. Ce fac acolo?
Reamintim că, începând cu data de 1 octombrie, pentru o perioadă de șase luni, doi jandarmi români vor desfășura misiuni de ordine publică în zona Insulelor Canare/Tenerife, acționând în patrule mixte împreună cu agenți din cadrul Gărzii Civile Spaniole, în zonele cu mulți turiști, inclusiv cetățeni români.
Această decizie a venit ca urmare a invitației transmise Jandarmeriei Române de către Garda Civilă Spaniolă de a desemna doi reprezentanți pentru participarea în cadrul acestei misiuni comune.

Plutonier Raul Țurcan - Foto: Jandarmeria Română
„Cei doi jandarmi, căpitan Adrian Andraș și plutonier Raul Țurcan. sunt din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, respectiv din Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj. Aceștia vor desfășura misiunea succesiv, fiecare pentru o perioadă de trei luni, și vor avea ca activități principale executarea misiunilor de ordine publică și prevenirea faptelor antisociale prin desfășurarea de patrule comune alături de omologii spanioli”, a transmis Jandarmeria Română.
Citește și: De ce nu mai merită să migrezi în Spania. Românii aleg să se întoarcă acasă pe capete. Fenomen unic
Participarea la această misiune constituie o oportunitate de a consolida cooperarea internațională și relațiile bilaterale dintre Jandarmeria Română și Garda Civilă Spaniolă, evidențiind angajamentul instituțional față de obiectivul comun de a crește performanța în pregătirea personalului, în beneficiul siguranței cetățenilor, mai arată sursa citată.