Ce a făcut România pentru eliminarea vizei pentru SUA? Când se va întâmpla acest lucru?Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că a făcut mai multe demersuri pentru accederea României în Programul Visa Waiver, prin care cetăţenii pot călători în SUA fără viză, ca turişti sau pentru afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile.
Între obiectivele îndeplinite de MAI sunt enumerate introducerea biometriei în procesul de acordare a cetăţeniei române, promovarea utilizării paşaportului electronic, cu un nivel superior de securitate, dar şi contribuţia la atingerea unei rate de refuz a vizelor sub 3%, criteriu esenţial pentru accederea în program.
Ce a făcut România pentru eliminarea vizei pentru SUA? Când se va întâmpla acest lucru?
MAI arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că a făcut, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, demersuri importante pentru accederea României în Programul Visa Waiver (PVW) al SUA, program care permite
cetăţenilor ţărilor incluse să călătorească fără viză în Statele Unite pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri. Programul este gestionat de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), în consultare cu Departamentul de Stat.
”Accederea României în programul Visa Waiver presupune îndeplinirea unor criterii stricte legate de securitate, contraterorism, schimb de informaţii, imigraţie, documentele de călătorie şi de identitate, precum şi un proces de screening riguros al călătorilor. Aceste criterii sunt cuprinse într-un Plan de Acţiune, în cadrul căruia MAI a îndeplinit o serie de operaţiuni şi obiective esenţiale pentru realizarea PVW”, precizează sursa citată.
Printre principalele operaţiuni şi obiective îndeplinite de MAI în cadrul PVW se numără:
1. Încheierea Parteneriatului pentru Securizarea Frontierei (EBSP) cu SUA:
În colaborare cu DHS, MAI a stabilit un parteneriat ce permite schimbul automatizat de date şi informaţii în timp real, facilitând astfel verificările la frontieră, investigarea infracţiunilor şi prevenirea criminalităţii. Implementarea acestui parteneriat a presupus conceperea, redactarea, negocierea, încheierea unui Aranjament de punere în aplicare între MAI şi DHS în ianuarie 2024, devenind operaţional din septembrie 2024. Acest parteneriat oferă acces la baza de date DHS, care conţine peste 285 de milioane de identităţi, facilitând identificarea şi prevenirea ameninţărilor de securitate.
2. Implementarea programului Automated Targeting System – Global (ATS-G):
MAI a adoptat programul ATS-G la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, un instrument avansat pentru screening-ul călătorilor şi detectarea persoanelor cu risc de securitate ridicat. Acest sistem va permite României să identifice şi să prevină mai eficient ameninţările la adresa securităţii naţionale, fiind pe deplin funcţional din septembrie/octombrie 2024.
Moment istoric! S-a anunțat data la care românii nu mai au nevoie de vize pentru SUA
3. Consolidarea integrităţii procesului de eliberare a documentelor de călătorie:
MAI a implementat modificări legislative pentru a limita eliberarea paşaportului temporar şi pentru a promova utilizarea paşaportului electronic, cu un nivel superior de securitate. În urma acestor modificări, numărul cererilor de paşapoarte temporare a scăzut semnificativ, contribuind la îndeplinirea criteriilor de securitate necesare pentru accederea în PVW.
4. Introducerea biometriei în procesul de acordare a cetăţeniei române:
În colaborare cu Ministerul Justiţiei, MAI a implementat prelevarea datelor biometrice ale solicitanţilor de cetăţenie română şi introducerea unui card de cetăţenie română, sporind astfel integritatea procesului de acordare/redobândire a cetăţeniei.
5. Intensificarea cooperării poliţieneşti cu SUA:
Pentru a consolida relaţia de cooperare în domeniul aplicării legii, MAI a iniţiat un Memorandum de Cooperare cu autorităţile americane pentru crearea unei Unităţi de Investigaţii Criminale Transfrontaliere, cu scopul de a combate infracţiunile transfrontaliere şi traficul de migranţi.
6. Reducerea ratei de refuz a vizelor:
În cadrul campaniei guvernamentale de reducere a ratei de refuz a vizelor, MAI a alocat resurse semnificative şi a dezvoltat un sistem de programare eficient pentru personalul propriu, contribuind astfel la atingerea unei rate de refuz sub 3%, criteriu esenţial pentru accederea în PVW.
7. Vizite de evaluare şi consultări cu autorităţile americane:
Progresul României în îndeplinirea criteriilor a fost evaluat în cadrul mai multor vizite şi consultări bilaterale la nivel înalt cu reprezentanţii DHS şi Departamentul de Stat american, cele mai recente având loc în iunie 2024. Următoarea evaluare finală este programată pentru sfârşitul lunii octombrie 2024.
”Demersurile Ministerului Afacerilor Interne au avut drept scop şi au contribuit în mod semnificativ la îndeplinirea criteriilor pentru accederea României în Programul Visa Waiver al SUA.
Acţiunile desfăşurate la nivelul MAI, precum şi colaborarea strânsă cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu partenerii americani, ne aduc mai aproape de momentul în care cetăţenii români vor putea călători fără viză în Statele Unite. Ministerul Afacerilor Interne rămâne dedicat continuării acestui proces şi va menţine dialogul şi cooperarea cu partenerii instituţionali din România şi cu partenerii americani pentru a finaliza cu succes aderarea României la Programul Visa Waiver”, arată sursa citată.
Când nu vor mai avea românii nevoie de viză pentru SUA?
Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care va fi aplicată de anul viitor.
„În această perioadă, Guvernul României derulează campania „Calificăm România” care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver. Lansăm și campania «Calificăm România» și ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm Romania în programul Visa Waiver, având destinația de a călători în Statele Unite fără viză! Exista o oportunitate uriașă, valabilă doar până pe 30 septembrie.
Citește și: SUA nu i-ar cere României să își compromită securitatea națională. Ambasadorul SUA despre Patriot
De aceea rog toți cetățenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 și cei care au avut o astfel de viză trebuie să aplice pentru reînnoirea vizei. Așa vom atinge acea rată de refuz de maxim de 3% și sunt convins că, mobilizând cât mai mulți români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a anunțat Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern din 18 iulie.