Când se termină Catedrala Mântuirii Neamului. Stadiul lucrărilor

DE Andrei Mocanu | 15.11.2020 - 16:21
Catedrala Mântuirii Neamului. Foto Ziarul Lumina
Catedrala Mântuirii Neamului. Foto Ziarul Lumina

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului continuă în această perioadă cu tencuiala decorativă, placările cu piatră și cu pictura în mozaic.

SHARE

La turla principală au loc și placări cu piatră la ancadramentele ferestrelor de la cota +92, iar la turla-clopotniță se lucrează la finisajul prefabricatelor. În interior continuă lucrările la pictura în mozaic din Altar, precum și la suprafața de pe spatele catapetesmei de zid, potrivit Ziarului Lumina.

Se finalizează acoperișul și tencuielile exterioare, precum și montarea elementelor decorative de piatră.

„Se desfășoară lucrări la învelitoare la cota +45, finalizate 97%. Mai sunt de realizat închiderile pronaosului și absidele la intersecția cu baza turlei mari, care depind de finalizarea tencuielilor, și placarea stâlpilor spre interior. De asemenea, se lucrează la placarea stâlpilor cu piatră de la turla mare și la ancadramentele din piatră la ferestrele cotei +92.

 Acum se montează medalioanele din piatră la baza turlei mari, finalizate 95%, precum și ancadramentele mici din piatră la ferestrele clopotniței și la ancadramentele mari ale ferestrelor din case de scară.

Finisajul prefabricatelor din beton de la turlele mici și clo­potniță este realizat 30%, iar tencuielile turlelor secundare și clo­pot­nița, până la cota +45, sunt finalizate în proporție de 75%.

Totodată, tencuielile la baza turlei principale, la cotele +45 și +65 sunt finalizate 50%. În continuare, se toarnă beton protectiv la hidro­izolația platformelor în jurul catedralei la cota -2.30, finalizate 90%, iar grilele clopotniță sunt finalizate 100%”, a explicat ing. Petre Chiuță, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești al Patriarhiei Române.

Până la finalul anului se lucrează intens la finalizarea lucrărilor de placare cu piatră la stâlpii de la turla principală și la ancadramentele ferestrelor de case de scară, precum și la finalizarea tencuielilor până la cota +45.

Crucea de pe turla Pantocrator va fi montată numai atunci când se vor termina toate lucrările de tencuială de la aceasta, pentru că macaraua actuală nu mai poate fi liftată decât cu lucrări extrem de complexe de ancoraj.

„Crucea de pe turla principală va fi montată imediat după finalizarea tuturor lucrărilor de finisaj exterior al turlei și demontarea macaralei existente. Nu poate fi montată în aceasta fază întrucât ar impune demontarea macaralei existente, pentru că aceasta nu mai poate fi înălțată în prezent. Crucea are 7 m înălțime şi o greutate de 7,8 tone”, a mai precizat ing. Petre Chiuță.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te