marți 02 iunie
EUR 5.2556 USD 4.5142
Abonează-te
Newsweek România

Buzoianu: Așa se fură! 250.000 puieţi care trebuiau plantaţi și care existau pe hârtie, de negăsit pe teren

Data publicării: 02.06.2026 • 13:15
Ministra Mediului Diana Buzoianu - Foto: Facebook/ Diana Buzoianu
Ministra Mediului Diana Buzoianu - Foto: Facebook/ Diana Buzoianu

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, arată, marţi, că aproximativ 250.000 de puieţi care trebuiau să fie plantaţi în păduri anii următori, care existau pe hârtie în judeţul, pe teren au fost de negăsit.

Controlul Gărzii Forestiere de la Timişoara a arătat că personalul silvic care gestiona aceste pepiniere avea cunoştinţă despre lipsa puieţilor, dar a continuat să înscrie în documente existenţa acestora şi, în unele situaţii, să deconteze lucrări de întreţinere pentru culturi care nu mai existau efectiv în teren.

Buzoianu: Așa se fură! 250.000 puieţi care trebuiau plantaţi și care existau pe hârtie, de negăsit pe teren

„Aşa se fură pădurile viitoare”, apreciază ministrul, anunţând că a fost depusă o sesizare penală.

”Timişoara, Direcţia Silvică Caraş-Severin: au fost verificate 55 de pepiniere chiar zilele acestea. Viitorul pădurilor noastre. Concluzia? Aproximativ 250.000 de puieţi care trebuiau să fie plantaţi în păduri anii următori, care existau pe hârtie în aceste pepiniere, pe teren au fost de negăsit. Aşa se fură pădurile viitoare. Prejudiciul estimat: 77.000 de lei. Controlul Gărzii Forestiere de la Timişoara a arătat că personalul silvic care gestiona aceste pepiniere avea cunoştinţă despre lipsa puieţilor, dar a continuat să înscrie în documente existenţa acestora şi, în unele situaţii, să deconteze lucrări de întreţinere pentru culturi care nu mai existau efectiv în teren. Cu alte cuvinte, documentele arătau o realitate, iar terenul arăta alta”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzianu, conform News.ro.

Citește și Diana Buzoianu: România nu îşi mai permite alocări de peste un miliard de lei pentru Programul Rabla

Potrivit acesteia, Garda Forestieră de la Timişoara a făcut sesizare către organele penale.

”Vom vedea ce măsuri se vor lua la final în acest caz. Până una alta, Direcţia Silvică Caraş-Severin trebuia să aplice sancţiuni personalului din subordine. Sancţiunile disciplinare aplicate de Direcţia Caraş-Severin? Câteva reduceri salariale de 10% pentru personalul silvic şi câteva avertismente scrise pentru şefii de ocol. E revoltător, da. Dar vestea bună pentru noi şi vestea proastă pentru directorii Romsilva e că pe termen mediu aşa ceva nu va mai fi posibil pentru că reforma pe care am lansat-o deja la Romsilva presupune încheierea de contracte de mandat cu şefii de ocoale, pe criterii de performanţă clare”, a mai declarat ministrul interimar al Mediului.

Buzoianu adaugă să, de anul viitor, în urma evaluărilor, cine nu îndeplineşte criteriile de performanţă, precum realizarea efectivă a lucrărilor planificate (inclusiv în pepiniere), nu va primi avertismente: ”Va primi o desfacere de contract”.

”Felicit Garda forestieră de la Timişoara şi Garda Forestieră Naţională pentru aducerea la lumină a acestui caz important de fraudă”, a mai transmis ministrul interimar al Mediului.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră