Bucureștiul se va încălzi iarna aceasta cu un împrumut de urgență 100 milioane de lei
Bucureștiul se va încălzi iarna aceasta cu un împrumut de urgență. Primăria Generală va lua 100 de milioane de lei din Trezorerie pentru a achita facturile restante la Termoenergetica.
Termoenergetica, companie municipală, la rândul ei va plăti Romgaz, Elcen și altor furnizori. Anunțul împrmutului a venit marți, 11 noiembrie 2025, de la edilul interimar Stelian Bujduveanu, care a convocat o ședință a Consiliului General pentru miercuri sau joi – imediat după publicarea normelor de către Ministerul Finanțelor.
„Vorbim de un împrumut de 100 de milioane de lei pe care îl luăm din Trezorerie, în cel mai scurt timp, pentru a putea face plata direct către Termoenergetica, care la rândul ei plăteşte către Romgaz, Elcen şi alţi furnizori.
Bucureștiul se va încălzi iarna aceasta cu un împrumut de urgență 100 milioane de lei
După adoptarea acestui proiect, va fi rectificarea în aceeaşi şedinţă”, a explicat Bujduveanu în ședința CGMB, potrivit Agerpres.
Măsura vine după decizia Guvernului din 1 noiembrie, anunțată de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: prelungirea până la 31 decembrie 2025 a perioadei în care primăriile pot cere împrumuturi de la Trezorerie, cu un plafon suplimentar de 250 de milioane de lei dedicat exclusiv termoficării.
„Am propus şi adoptat în Guvern prelungirea până la 31 decembrie 2025 a perioadei în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi de la stat, prin Trezoreria Statului.
Citește și: Cum pregătești corect caloriferele și centrala pentru iarnă? Vei avea facturi mai mici
Aceste împrumuturi sunt bani pe care statul îi pune temporar la dispoziţia autorităţilor locale pentru a le sprijini să finalizeze proiecte europene din PNRR, să continue investiţiile locale şi, în acelaşi timp, să asigure finanţarea serviciilor de termoficare, conform Agerpres.
Am introdus un plafon suplimentar de 250 milioane lei dedicat termoficării - pentru plata facturilor restante şi acoperirea pierderilor din furnizarea agentului termic.
Astfel, oraşele vor putea asigura încălzirea populaţiei în sezonul rece 2025-2026”, a scris Nazare pe Facebook.