Bode laudă polițiștii pentru rezultatele din 2020, dar nu zice că a fost pandemie și restricții

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 23.03.2021 - 14:38
Foto: INQUAM Photos/ Sabin Cirstoveanu

Ministrul de Interne Lucian Bode a prezentat marți bilanțul instituției pentru anul 2020. Potrivit ministrului, anul trecut a scăzut infracționalitatea, având cea mai mică valoarea din ultimii 11 ani. Însă aceasta, în mod real, s-a datorat în mare parte restricțiilor de pandemie.

SHARE

Bode spune că în 2020 angajații ministerului au fost implicați într-o serie de activități, de la cele privind combaterea efectelor pandemiei, la gestionarea alegerilor sau sprijinul oferit comitetului pentru vaccinare.

Citește și: Efectele pozitive ale pandemiei: mai puține fapte penale, mai puține accidente în România

„Angajații au avut o reacție promptă, echilibrată, integrată și unitară reușind să se adapteze la evoluția situației epidemiologice. Vorbim de o angrenare impresionantă de forțe care au avut ca scop limitarea efectlor devastatoare ale acestui inamic comun. Această mobilizare arată că instituțiile statului funcționează la toate nivelurile de la decizie până la execuție. Ministerul Afacerilor Interne a avut în respensabilitate și gestionarea produselor achiziționate de ISU, acestea fiind distribuite către personalul medical și operativ. MAI este parte comună a comitetului pentru vaccinare oferind sprijin pe toate palierele strategice.”, a declarat ministrul Internelor.

Acesta a precizat că în 2020 peste 70% dintre infracțiuni au fost constatate în flagrant, iar timpul de intrvenție a fost unul foarte bun.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, cântăreață la nunți, candidat la Primărie, cu ochelari de 2.422 lei, anti-mască

„În ceea ce privește consolidarea gradului de siguranță, aș dori să trec pe scurt în revistă câteva dintre direcții. Au fost alocate resurse, înregistrându-se creșteri la numărul de patrule. Datorită unei prezențe mai active, peste 70% din infracțiuni au fost constatate în flagrant. Am constatat că pentru 75,5% din cazurile semnalate prin 112 s-a intervenit în mai puțin de 5 minute. Infracționalitatea sesizată a scăzut, având cea mai mică valoare din ultimii 11 ani. Au scăzut numărul de accidente rutiere grave și scăderea numărului de infracțiuni în mediul rural. Am solicitat o analiză mai riguroasă în județele unde nu sunt rezultate așa bune.”, a declarat Lucian Bode.

Ministrul a vorbit și despre combaterea evaziunii fiscale.

„Au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de aproape 700 de milioane de lei în domeniul combaterii criminalității economico-financiare, iar strict pe evaziune fiscală valoarea bunurilor indisponibilizate a fost de peste 290 de milioane de lei.”, a mai declarat acesta.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te