Blocul din Iași care s-a înclinat într-o noapte. 40 de ani de la misterul din zona Gării
În urmă cu patruzeci de ani, în zona Gării din Iași, un bloc turn abia ridicat a început peste noapte să se încline. Astăzi, trecătorii nu mai observă nimic neobișnuit la CL17, un imobil cu parter comercial în care cobori câteva trepte.
Dar în vara lui 1986, construcția devenise o atracție urbană, un fel de turn din Pisa local, spre care ieșenii veneau ca la pelerinaj, încercând să înțeleagă cum un bloc nou, încă nedat în folosință, putea să se aplece atât de vizibil spre stradă. Fotografierea era interzisă, securitatea intrase pe fir ca să verifice un posibil sabotaj, iar „pentru a se măsura în permanență înclinația blocului, în casa liftului a fost agățat un fir cu plumb”.
„Aveam 20 de ani atunci. Munceam în ture, de zi și noapte, de pază la turnul înclinat. Cum în același an avusese loc explozia de la Cernobîl, blocul CL a fost poreclit CeLebîl”.
El povestește că totul s-a petrecut brusc, într-o singură noapte de vară: „Blocul CL17 s-a aplecat într-o singură noapte, iulie sau august 1986, când construcția era terminată până la terasa de deasupra nivelului 8, ultimul”.
Dimineața, zona era deja blocată:
„S-a închis imediat strada Silvestru, a venit miliția și armata, care nu lăsa pe nimeni să treacă sau să fotografieze. La constructor și proiectant s-au format celule de criză. Toți angajații proiectantului ICPROM Iași care puteau fi de ajutor au fost chemați din concedii. Erau îngroziți că, dacă s-a înclinat așa de mult într-o noapte, se putea prăbuși oricând peste stradă”. Mai mult pe ziaruldeiasi