Bilanț al testelor pentru COVID-19: patru județe nu au testat deloc
Data publicării: 11.07.2020 • 17:15
Data actualizării: 11.07.2020 • 18:51

Conform informațiilor obținute de G4Media, în România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, la 26 februarie.
În total, au fost confirmate 31.381 de persoane infectate cu coronavirus.
Conform informațiilor obținute de G4Media, în România există 116 centre de testare, dintre care 95 de stat și 21 private.
Cele mai multe teste au fost prelucrate în București: 296.365, 36% din numărul total de teste, de la nivel național.
Nu a fost efectuat niciun test COVID-19 în județele Caraș Severin, Călărași, Giurgiu și Vâlcea.