BIAS 2024 Ce avioane de luptă veți vedea pe cerul Bucureștiului

DE Mona Lazăr | Actualizat: 30.08.2024 - 15:16
BIAS 2024 Ce avioane de luptă veți vedea pe cerul Bucureștiului - FOTO: MApN
BIAS 2024 Ce avioane de luptă veți vedea pe cerul Bucureștiului - FOTO: MApN

Sâmbăta are loc Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), iar vineri au fost antrenamente, adică preambulul spectacolului aerian ajuns la cea de-a 14-a ediţie, dedicată celebrării a 20 de ani de la aderarea României la NATO.

SHARE

Sâmbăta are loc Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), iar vineri au fost antrenamente, adică preambulul spectacolului aerian ajuns la cea de-a 14-a ediţie, dedicată celebrării a 20 de ani de la aderarea României la NATO.

"Mâine (sâmbătă-n.red.), la standul CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - n.red.), veţi avea ocazia să îi vedeţi de aproape pe cei mai mulţi dintre piloţii şi paraşutiştii care vor evolua, pentru că vom avea o zonă de autografe unde publicul poate veni să îi întâlnească pe aceştia", a declarat Valentin Iordache, coordonator comunicare BIAS.

BIAS 2024 Ce avioane de luptă veți vedea pe cerul Bucureștiului

La rândul său, George Rotaru, conducătorul demonstraţiei aeriene şi director general al Aeroclubului României, unul dintre cei doi iniţiatori ai evenimentului, a dat asigurări că ediţia BIAS 2024 are un program foarte compact, iar începând cu ora 10:00, până la 20:30, nu va fi niciun minut de pauză.

"Este un eveniment foarte important şi pentru noi, aviatorii, nu numai pentru public, dar această ediţie este una deosebită. Avem foarte multe evoluţii, un program foarte compact, veţi vedea tot timpul aeronave în aer. Începând cu ora 10:00, până la 20:30 (sâmbătă - n. r.), nu vom avea niciun minut de pauză", a susţinut Rotaru.

 

Potrivit acestuia, pe partea civilă, Aeroclubul României va participa cu o formaţie nouă de şase avioane Extra 300 plus un solist, dar şi cu formaţia de avioane ultrauşoare The Pelicans.

Citește și: VIDEO Avion Gripen al Forțelor maghiare, Eurofighter și Alenia ale Aliaților survolează Bucureștiul

"Vom avea formaţia de planoare White Wings, vom avea un planor de înaltă acrobaţie, vom avea paraşutiştii care vor sări din cel mai nou avion al Aeroclubului României, un Cessna Caravan, şi vom avea formaţia The Pelicans, formaţie de avioane ultrauşoare care fac spectacol. Avem mulţi invitaţi, avem prieteni şi din Europa, avem un elicopter deosebit din Ungaria (Goldtimer Ll - 2 - n. r.); la fel, un avion care a făcut istorie pe Băneasa în anii '50 - el a fost în dotarea companiei TAROM când s-a înfiinţat-; vom avea avioane care au făcut istorie în forţele aeriene române care, la fel, sunt pe drum din toată România, iar la ora 13:00 aterizează aici, pe Băneasa; avem Iacării Acrobaţi, îl avem pe Jurgis Kairys, iar la final vom avea o formaţie de motoparapante, Flying Dragons. Chiar dacă nu sună interesant acum, veţi rămâne impresionaţi de ce ceea ce vor face, pentru că au foarte multe lumini şi multă pirotehnie. Vă garantez un un spectacol deosebit", a mai spus George Rotaru.

100 de aeronave civile şi militare

Peste 100 de aeronave civile şi militare, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti din 13 state vor participa sâmbătă, 31 august, la cea de-a 14-a ediţie a celui mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), a anunţat CNAB.

BIAS 2024 este organizat de CNAB, Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, ROMAERO şi Clubul Sportiv AIBO şi va avea loc pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu.

Citește și: BIAS 2019 Cel mai mare SHOW aviatic, fără pauză, timp de 12 ore

Invitaţi speciali în acest an sunt acrobaţii aerului de la Baltic Bees, formaţia letonă cu un stil de pilotaj unic în lume, executând manevre artistice de maximă dificultate cu aeronavele L39 C Albatros.

Forţele Aeriene Române se vor remarca la BIAS 2024 cu o participare de excepţie, care se distinge printr-o serie de evoluţii în premieră absolută pentru România. Spectatorii vor avea şansa de a admira evoluţiile spectaculoase ale piloţilor militari, care vor realiza adevărate demonstraţii artistice de forţă supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon , IAR-99 Şoim, IAR-99 STANDARD, aeronave de transport C-27J Spartan, C-130 Hercules, aeronave şcoală IAK-52, elicoptere IAR-330 şi IAR-316 B.

De asemenea, spectatorii vor putea urmări şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

În cadrul expoziţiei statice, Forţele Aeriene Române vor arăta publicului aeronave F-16 Fighting Falcon, IAR-99 ŞOIM, C-27J Spartan, elicoptere IAR 330, un radar de joasă/medie altitudine TPS-79R, o instalaţie de lansare a rachetelor sol-aer HAWK, o instalaţie de lansare rachete M903/Patriot şi o autospecială EOD.

Forţele Aeriene ale SUA vor veni cu elicoptere Blackhawk şi Sea Stallion, iar Forţele Aeriene ale Germaniei cu F-2000A Eurofighter Typhoon şi cu Sikorsky CH-53 Sea Stallion.

Forţele Aeriene ale Franţei evoluează cu "Rafale Solo Display", un spectacol realizat cu aeronava supersonică de luptă Dessault Rafale. Polonia participă cu două supersonice Mig-15. De asemenea, din Polonia va participa şi formaţia de parapante Flying Dragons Team, care se remarcă prin efecte pirotehnice şi lasere. Forţele Aeriene ale Greciei vin cu Daedalus Demo Team - aronava Beechcraft T-6 Texan II. Forţele Aeriene ale Olandei aduc cu C 130 Hercules. Ungaria participă cu aeronava Lisunov Li-2, a echipei Goldtimer, dar şi cu elicopterul Mil Mi-2 al Heliforce. Forţele Armate Slovene participă cu Pilatus PC-9.

Cehii de la Flying Bulls vor zbura cu o formaţie de 4 aeronave XtremeAir Sbach 342, iar Forţele Aeriene ale Croaţiei participă cu elicopterele Black Hawk şi Kiowa.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te