Beizadeaua Vlad Pascu ar putea scăpa ușor după decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan

DE Daniel Toșa | Actualizat: 29.01.2025 - 16:51
Beizadeaua Vlad Pascu ar putea scăpa ușor după decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan - Foto: Profimedia images
Beizadeaua Vlad Pascu ar putea scăpa ușor după decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan - Foto: Profimedia images

Beizadeaua Vlad Pascu ar putea scăpa ușor după decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan. Șoferii prinși drogați la volan ar putea scăpa de răspundere penală dacă pot demonstra că substanțele consumate nu le-au afectat capacitatea de a conduce.

SHARE

Beizadeaua Vlad Pascu ar putea scăpa ușor după decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan. O hotărâre recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) stabilește că simpla prezență a drogurilor în organism nu este suficientă pentru condamnare.

Beizadeaua Vlad Pascu ar putea scăpa ușor după decizia ÎCCJ privind consumul de droguri la volan

Această decizie ar putea influența inclusiv procesul lui Vlad Pascu, tânărul care a condus drogat și a ucis doi tineri în stațiunea 2 Mai.

Totul a pornit de la un caz judecat la Brașov, unde un șofer prins drogat a contestat în instanță acuzațiile. Curtea de Apel Brașov a cerut clarificări ÎCCJ, iar magistrații au stabilit că ceea ce trebuie sancționat este alterarea capacității de a conduce și nu simplul consum de substanțe psihoactive.

„Ceea ce urmărește legiuitorul să sancționeze este acțiunea de conducere a unui vehicul după consumul unor substanțe psihoactive, în condițiile în care acestea au afectat, din punct de vedere psihic, activitatea de conducere și nu consumul propriu-zis de substanțe”, se arată în motivarea ÎCCJ.

O portiță de scăpare pentru șoferii prinși drogați la volan

Prin urmare, un șofer prins pozitiv la drugtest poate cere o expertiză medico-legală pentru a demonstra că substanțele din organism nu i-au influențat capacitatea de a conduce.

Decizia ar putea deschide o portiță pentru mulți șoferi care ar putea evita sancțiunile. Specialiștii în drept și medicină legală atrag atenția asupra dificultăților pe care le implică evaluarea unui șofer la momentul testării.

„Nu avem cum să facem această evaluare pentru că evaluarea capacității de a conduce este una instantanee, care se face exact în momentul respectiv”, a explicat medicul toxicolog Radu Țincu.

Pe de altă parte, criminologul Vlad Zaha consideră că ar trebui elaborată o metodologie unitară pentru expertizele medico-legale în astfel de cazuri.

Cum ar putea influența decizia procesul lui Vlad Pascu

Printre dosarele care ar putea fi afectate de această interpretare a legii se numără și cel al lui Vlad Pascu, inculpatul din cazul tragediei de la 2 Mai. În prezent, el este acuzat că a condus sub influența drogurilor și a provocat moartea a doi tineri.

Dacă avocatul său va cere o expertiză medico-legală care să arate că substanțele consumate nu i-au afectat capacitatea de a conduce, acest lucru ar putea influența pedeapsa pe care o va primi.

Mulți consideră că decizia ÎCCJ riscă să slăbească sancțiunile împotriva șoferilor drogați.

„Trebuie pedepsiți aspru. Te-au prins cu droguri sau băutură la volan, la revedere!”, spune un cetățean revoltat.

Cum sunt sancționați șoferii drogați în alte țări

În Uniunea Europeană, consumul de droguri la volan este ilegal în toate statele, dar legislația diferă.

De exemplu, în Belgia se aplică pedepse care variază de la suspendarea permisului până la 5 ani, până la amenzi de 10.000 de euro.

În Norvegia, șoferii prinși drogați sunt pedepsiți cu închisoare de până la un an, iar amenda este calculată în funcție de veniturile acestora.

În alte șapte state europene există limite clare ale concentrației de droguri în sânge, așa cum există în cazul alcoolului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te