Potrivit unui comunicat al CNA, transmis joi AGERPRES, membrii Consiliului au analizat, ca urmare a autosesizării, rapoartele de monitorizare privind modul în care radiodifuzorii au reflectat cazul ursului Arthur.
Au fost monitorizate emisiuni de ştiri şi dezbateri transmise în perioada 5 - 11 mai de 11 posturi centrale de televiziune (Antena 1, Antena 3, B1 TV, Digi 24, Kanal D, Naţional TV, PRO TV, Prima TV, Realitatea Plus, România TV şi TVR 1).
Constatând încălcări ale prevederilor legislaţiei audiovizualului referitoare la informarea corectă, respectiv art. 66 din Codul de reglementarea a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică", CNA a decis să sancţioneze cu câte o amendă de 5.000 de lei posturile:
- B1 TV, pentru ediţiile din 5 şi 11 mai ale emisiunii "Se întâmplă acum";
- Realitatea Plus, pentru emisiunile "Ediţie specială" din 6 şi 7 mai, "Jocuri de putere" din 6 mai şi pentru ediţia din 8 mai a emisiunii "Deschide lumea";
- România TV, pentru ediţiile din 5 şi 6 mai ale emisiunii "Punctul culminant";
- TVR 1, pentru emisiunea "România 9" din 5 şi 6 mai.
De asemenea, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 66 din Codul audiovizual, CNA a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul Antena 3, pentru emisiunea "Obiectiv" din data de 6 mai.
Propunerea a fost făcută de Orsolya Borsos, membru CNA, care a reproşat posturilor tv "lipsa de echilibru".
La rândul său, Dorina Rusu a susţinut televiziunile amendate au lansat acuzaţii nedovedite.
"Eu aş încerca să văd puţin lucrurile din punct de vedere opus faţă de ce am văzut la televizor. Aş încerca să văd lucrurile din punct de vedere al persoanei care a venit în România cu permis legal de vânătoare să vâneze un urs. A stat 24 de ore, a vânat un urs şi a plecat. După o lună, s-a trezit cu o furtună în presă că a dat şpagă, că e implicat într-un lanţ mafiot de corupţie, că este un ciocoi, că fiind vânător este mai rău decât pedofilii, că face parte dintr-un lanţ de crimă organizată, că e un ucigaş, că, la o adică, fiind vânător, n-ar fi nicio pagubă dacă ar fi împuşcat, dacă ar muri şi el, (...) că a venit aici şi ne-a luat urşii, cerbii, munţii, pădurile, că a avut o înţelegere cu preşedintele că tatăl lui i-am dat un premiu preşedintelui acestei ţări. (...) Este, pe scurt, un spectacol ultranaţionalist, cu acuzaţii nedovedite", a spus Dorina Rusu.
În şedinţa de joi, CNA a analizat şi rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate şi a decis sancţionarea postului Realitatea Plus cu amendă de 15.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi a dispoziţiilor art. 40 alin. (4), (6) din Codul audiovizualului, la difuzarea emisiunii "Culisele Statului Paralel", ediţia din 29.08.2021. Printre titlurile afişate pe ecran se regăsesc: "Gorghiu, proiect de lege ca să îşi scape fostul iubit"; "Scandal între familia Cîţu şi primarul din Goleşti"; "Acuzaţii: Cîţu e susţinut de o gaşcă de penali".