„Am văzut că un fost Prim-Ministru era nerabdător cu situația Aeroportului Otopeni. Eu aleg să-i răspund cu imagini și acțiuni. Aeroportul Otopeni a finalizat achiziția, în regim de urgență, a unui număr de 150 de cărucioare pentru bagaje. Vor mai fi achiziționate și altele, pe procedura normală, la termen. Conducerea, nouă, a CNAB a reușit într-un termen rapid, asfaltarea parcării din zona sosiri, lucru ce nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp. Anunț că s-a semnat contractul pentru reaparația capitală a pistei 2 de pe Aeroportul Otopeni. Aceasta nu a mai suferit reparații capitale din anul 1997. Tot ce s-a făcut la această pistă au fost doar lucrări curente, de întreținere”, a scris Cuc.
Ce a zis Ponta
Sâmbătă, fostul premier şi actualul lider al ProRomânia, deputatul Victor Ponta, a scris pe Facebook despre situaţia din Aeroportul Otopeni la ora 01:30 dimineaţa. Personalul nu făcea față celor 1.000 de pasageri care așteptau verificarea documentelor de călătorie.
Lucrări proaste
Aerportul Otopeni a avut numeroase probleme în ultima vreme. În aprilie anul trecut, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a transmis conducerii aeroportului Henri Coandă o decizie de restricționare a traficului aerian pentru anumite categorii de aeronave.
În mai 2018, au început lucrările de aşternere covor asfaltic pe pista numărul doi, care au costat 1,25 milioane de lei şi au durat 30 zile. Pe 20 iunie 2018, Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti a venit cu o veste bună: „Începând de astăzi, pista nr. 2 va fi operaţională pe întreaga lungime de 3.500 de metri, fapt ce va conduce la o creştere a capacităţii de operare a aeroportului cu peste 50%, până la un număr de 39 de aterizări şi decolări pe oră”, se arată în comunicatul CNAB.
Doar că lucrările au fost de proastă calitate și a venit vestea proastă.
În februarie 2019, Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti (CNAB) SA a lansat o licitație pentru a găsi constructorul care să repare și să modernizeze tot Pista 2 de aterizare și decolare a aeroportului Henri Coanda. Aceasta a mai fost reparată fix cu un an înainte, dar lucrările au fost de proastă calitate.