AUR vrea să introducă uniformele școlare în învățământul preuniversitar

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 05.10.2022 - 12:42
Uniforma şcolară ar diminua diferenţele de statut economic şi social, susțin inițiatorii
Uniforma şcolară ar diminua diferenţele de statut economic şi social, susțin inițiatorii

AUR anunţă că a depus la Senat o propunere legislativă care modifică Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, prevăzându-se reintroducerea uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar.

SHARE

Actul normativ îi are ca iniţiatori pe deputaţii George Simion şi Lilian Scripnic, potrivit Agerpres.

„Specialiştii în pedagogie şcolară consideră că uniforma şcolară ar diminua diferenţele de statut economic şi social şi ar contribui la eliminarea situaţiilor penibile în care copiii se simt frustraţi de modul în care se îmbracă.

Prin implementarea unor norme care să reglementeze vestimentaţia elevilor pot fi evitate situaţii de un pericol deosebit, precum pătrunderea într-o anumită unitate şcolară a unor persoane străine de aceasta pentru a ajunge la un anumit elev şi a-l supune unor rele tratamente.

Acestea se întâmplă din cauză că mare parte dintre aceste unităţi nu legitimează toate persoanele care intră în incintă.

În şcolile din România care au adoptat uniforma şcolară astfel de evenimente lipsesc", se precizează în expunerea de motive, potrivit unui comunicat transmis miercuri Agerpres. 

Citește și: EXCLUSIV Dowlat Nowrouzi, Rezistența NCRI: Femeile luptă să dea jos regimul misogin de la Teheran

Iniţiatorii mai susţin că uniforma şcolară mai înseamnă şi o pregătire pentru viaţa profesională, aceasta îi învaţă pe elevi să se îmbrace elegant şi potrivit împrejurărilor şi, totodată, copiii îşi concentrează atenţia pe ce au de învăţat şi pe relaţia dintre ei, nu neapărat "ce are x sau y pe ea/el astăzi".

„Majoritatea uniformelor au o eleganţă sobră, ceea ce îi pregăteşte pe copii şi pentru viaţa profesională. Există meserii la care este obligatoriu să porţi uniformă, iar la majoritatea locurilor de muncă trebuie să respecţi un anumit cod vestimentar", potrivit iniţiatorilor actului normativ.

Citește și: Putin rămâne singur? Iranul nu recunoaște anexarea teritoriilor ucrainene: „Perturba cursul păcii”

Aceştia precizează că uniformele şcolare au o tradiţie neîntreruptă în România încă din secolul al XIX-lea. Primele uniforme şcolare de pe teritoriul ţării noastre au apărut la Turnu Severin în 1897. Ulterior, prin reforma la scară largă a învăţământului implementată de Spiru Haret, obligativitatea purtării uniformelor şcolare s-a extins la nivel naţional.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te