Atenție când achiziționați haine, parfurmuri și genți „de firmă”. Peste 1.100 de fake-uri, descoperite recent
Polițiștii de frontieră de la Giurgiu au descoperit în urma efectuării unor controale asupra mai multor autocare, peste 1.100 de haine, parfumuri și genți inscripționate cu nume de mărci celebre. Sunt suspiciuni că sunt contrafăcute.
În perioada 03-04 februarie a.c., la diferite intervale orare, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru control, pe DN5, mai multe autocare care circulau pe ruta Turcia - România.
Atenție când achiziționați haine, parfurmuri și genți „de firmă”. Peste 1.100 de fake-uri, descoperite recent
Cu ocazia verificării mijloacelor de transport, colegii noștri au descoperit în interiorul acestora, 1.126 articole vestimentare, de marochinărie și produse de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparțineau unor șoferi și pasageri, cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 34 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență, transmite Poliția de Frontieră.
Citește și: Un alt retailer de modă consacrat se închide. A intrat în faliment. 250 de angajați rămân pe drumuri
Produsele descoperite, estimate la o valoare de 234.550 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Citește și: Două surori, un brand frumos, o poveste fascinantă: cum au transformat moda într-un act artistic
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurarea securității frontierelor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală