Argentina a legalizat avortul. Biserica Catolică, presiuni asupra senatorilor să voteze împotriva

DE Miruna Moldoveanu | 30.12.2020 - 12:12
Mitingul de sustinere a legalizarii avortului/FOTO: Reuters
Mitingul de sustinere a legalizarii avortului/FOTO: Reuters

Congresul din Argentina, țară preponderent catolică, a legalizat întreruperea sarcinii până la 14 săptămâni, relatează BBC News. Senatorii au votat în favoarea noii legi după o ședință maraton, scorul fiind de 38 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și o abținere.

SHARE

Decizia este una care poate fi privită ca un punct de cotitură pentru America Latină, una dintre regiunile din lume cu cele mai stricte legislații în privința avorturilor, ca urmare a influenței puternice a Bisericii Catolice.

Legea a fost deja aprobată de Camera Deputaților și este susținută de președintele Alberto Fernández.

 


Votul vine după doi ani de dezbateri aprinse și proteste, până acum senatorii respingând legalizarea.

Biserica Catolică, care rămâne în continuare extrem de puternică în regiune, s-a opus acestei decizii și a făcut apel la senatori să voteze împotriva actului normativ.

Papa Francisc, care provine din Argentina, a transmis pe twitter un mesaj cu doar câteva ore înaintea votului decisiv, în care spune că fiecare este ”copilul lui Dumnezeu” și făcând trimitere la nașterea lui Isus Christos.

”Fiul lui Dumnezeu s-a născut ca un proscris, pentru a ne spune nouă că orice proscris este copilul lui Dumnezeu. A venit în această lume, la fel cum vine orice copil, slab și vulnerabil, tocmai pentru ca noi să învățăm să ne acceptăm slăbiciunea cu iubire și blândețe”, a transmis Papa Francisc.

Activiști din ambele tabere s-au adunat în fața congresului punând presiune pe senatori. Până acum, în Argentina, avortul era permis doar dacă sarcina punea în pericol sănătatea mamei sau în cazurile de viol, potrivit hotnews.ro.

 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te