„Nu vă mai luați după toate prostiile de pe internet unde tot felul de oameni fătă pregătire medicală își dau cu părerea. Am asistat la niște campanii on-line anti-mască foarte bine organizate pe această direcție”, a afirmat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Arafat a insistat asupra faptului că nerespectarea măsurilor a fost influențată de ”campaniile de negare a existenței virusului, de campaniile de încurajare a nerespectării regulilor compensatorii, de a nu purta mască, campanii foarte bine direcționate către diferite grupuri de vârstă.”
”Cu cât oamenii au ascultat aceste campanii și au început să nu îi mai intereseze aplicarea regulilor compensatorii, încet, încet, numărul cazurilor a început să crească”, a declarat Raed Arafat.
El a apreciat că numărul îmbolnăvirilor nu ar fi crescut dacă măsurile ar fi fost respectate.
„Luând măsuri de relaxare, trebuiau să fie respectate unele măsuri compensatorii. Măsurile compensatorii însemnau portul măștii, distanțarea, respectarea unor reguli în transportul public în comun, în zonele de turism și așa mai departe”, a arătat demnitarul.