ANM: Alerte de vreme instabilă în cea mai mare parte din ţară, până miercuri seara

DE Valentin Mirică | Actualizat: 20.07.2021 - 10:45
Foto: Facebook  Administraţia Naţională de Meteorologie
Foto: Facebook Administraţia Naţională de Meteorologie

ANM a emis, marţi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi abundente, precum şi o informare de instabilitate atmosferică, valabile, treptat, în întreaga ţară, până miercuri seara.

SHARE

Conform meteorologilor, în intervalul 20 iulie, ora 10:00 - 21 iulie, ora 3:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme rea în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În acelaşi timp, în sud-estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar spre seară şi noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.

Citește și: Mihai Gâdea, patriot și mândru că e român, își dă fata, Maisha Karina, la o facultate din Olanda

De asemenea, în perioada 20 iulie, ora 10:00 - 21 iulie, ora 3:00, va fi Cod portocaliu de averse în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureşului şi a zonei montane. În aceste zone, vor fi şi descărcări electrice, vijelii şi grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35 - 50 l/mp şi izolat peste 60 - 80 l/mp.

Potrivit sursei citate, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 3:00 şi 22:00, va fi valabilă o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, mai ales după-amiaza şi seara, local în zona de munte, precum şi în nord-estul, centrul şi sud-estul ţării.

Astfel, la nivelul întregii ţări, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.

Citește și: Elev de 8,59 la clasă, nota 2 la examenul de Evaluare. Diferențe și de 5 puncte în toate județele

Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 l/mp, izolat de 40 - 45 l/mp. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te